Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Referendumul pentru unicameral al preşedintelui Băsescu se va decide marţi

Publicat in Antena 3, luni 17 iunie 2013 ·

Propunerea de referendum a preşedintelui Traian Băsescu privind un Parlament unicameral se va discuta marţi, de plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, începând cu ora 11.00.

Până marţi, se vor pronunţa şi Comisiile juridice ale Parlamentului pe acest subiect, a declarat liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti.

Pe 11 iunie, şeful statului a spus că a declanşat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari, precizând însă că va emite decretul în funcţie de modul în care Parlamentul va respecta voinţa poporului exprimată în 2009.

În aceeaşi zi, şeful statului a trimis preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor o scrisoare în care informează asupra iniţierii referendumului, privind trecerea la un Parlament unicameral şi reducerea numărului total de parlamentari la maximum 300.

Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la solicitarea preşedintelui.

Dacă Parlamentul nu îşi transmite punctul de vedere în termenul de 20 de zile, şeful statului emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, procedura constituţională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită.

Limitarea la 300 a numărului de parlamentari implică modificarea Legii privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, în timp ce instituirea Parlamentului unicameral implică modificarea Constituţiei.

Citeşte mai multe despre: Traian Basescu referendum parlament unicameral basescu referendum parlament unicam

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inspecția Judiciară sesizată să verifice în ce condiții au primit frații Tate permisiunea să plece din țară

Ziare.com acum o ora
Mai mulți parlamentari USR au sesizat Inspecția Judiciară (IJ) pentru a clarifica circumstanțele în care procurorii DIICOT le-au permis fraților Tate să părăsească România. Sesizarea a fost înaintată de parlamentarii Oana Murariu, Stelian Ion, Alexa

Fabrica de zahăr Bod va fi probabil tăiată și vândută la fier vechi! Ce spune Sindalimenta

Ziua Constanta acum o ora
Fabrica de zahăr Bod din județul Brașov va fi tăiată și vândută la fier vechi, cel mai probabil, în timp ce terenul va deveni destinație imobiliară, susțin reprezentanții Federația Naționale a Sindicatelor din Industria Alimentară - Sindalimenta, în

Vista Bank achiziționează Alpha Leasing România

Ziua Constanta acum o ora
Vista Bank achiziționează integral Alpha Leasing România, care deține 100% din Alpha Insurance Brokerage România. Tranzacția este estimată a se finaliza în al doilea trimestru al acestui an și este condiționată de aprobarea sa de către autoritățil

Temperaturi de până la 21 de grade în prima săptămână din martie. Când se răcește vremea din nou / Prognoza pentru următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Vremea se încălzește treptat în această săptămână, iar temperaturile vor ajunge la 20-21 de grade în unele zone ale țării. La jumătatea lunii martie, temperaturile vor scădea din nou, conform meteorologilor. Administrația Națională de Meteorologie a

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 3 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Ion Iliescu împlinește astăzi 95 de ani

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul președinte al României, Ion Iliescu împlinește azi, 03 martie, vîrsta de 95 de ani. Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România) a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi c

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură, din cauza lucrărilor. Care sunt zonele afectate

HotNews acum 2 ore
Peste 700 de blocuri din București din cinci sectoare ale Capitalei vor avea probleme cu apa caldă și căldura în zilele următoare, din cauza unor lucrări de reabilitate pe conductele rețelei termice, a anunțat luni Compania Municipală Termoenergetic

Elena Lasconi: În România se întâmplă ceva incredibil: AUR, SOS şi POT au atacat la CCR legile care permit Armatei Române să doboare dronele ruseşti care ne violează spaţiul aerian de luni de zile

News.ro acum 58 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, declară luni că în România se întâmplă ceva incredibil, şi anume AUR, SOS şi POT au atacat la CCR legile care permit Armatei Române să doboare dronele ruseşti care ne violează spaţiul aerian de luni de zile. Aceste par

Contestația lui Călin Georgescu, amânată.„Sunt nevinovat! Este un dosar politic“

Ziua Constanta acum 44 minute
Călin Georgescu s-a prezentat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde trebuia să se judece contestația pe care a depus-o față de măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru șase infracțiuni, printre care instiga

Pentagonul ordonă o ”pauză” în operaţiunile cibernetice împotriva Rusiei

News.ro acum 29 minute
Secretarul american al Apărării Pete Hegseth a ordonat o ”pauză” în operaţiunile cibernetice americane împotriva Rusiei - inclusiv acţiunile ofensive -, în cadrul unui proces mai larg de reevaluare a operaţiunilor vizând Rusia, a cărei durată nu a f

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°