Sursa foto: http://precum-in-cer.ro/Părintele Justin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, a încetat din viaţă, duminică seara, la vârsta de 94 de ani.
De la sfârşitul lunii martie, cancerul de stomac de care suferea de câţiva ani de zile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicaţiile medicale în urma cărora preotul a decedat.
Întrebat la începutul lunii iunie, pe patul de suferinţă, de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, ce cuvânt lasă poporului român, preotul Justin Pârvu a răspuns: 'Poporul român ... pentru poporul român este un cuvânt greu de spus. Poporul român este un popor biruit, pizmuit şi forţat, împins, fără stăpân. Poporul e fără stăpân, asta e drama cea mare. Toată lumea aceasta e fericită, e bucuroasă, are de toate, dar nu are cine să-i încălzească inimile, să-l poată menţine într-o unitate, aşa. Nu vorbim de ascetismul călugăresc de altădată'.
Referindu-se la misiunea bisericii şi a membrilor Sfântului Sinod, părintele stareţ spunea atunci că acestea au o răspundere cum nu a existat şi nu există în lupta duhovnicească.
'Nu există o potrivire pe care să o aduci, să se facă o comparaţie în periodul istoric cu ceea ce a fost şi ceea ce este în istorie şi toate celelalte care vor veni. Dar dacă noi suntem ... în starea aceasta de sărăcie, de lipsă, de mizerie, de prigoană... Ei trebuie să trăiască o vreme de prigoană care n-are soluţie, nu există rezoluţii şi situaţii. (...) Să fim mulţumiţi, bucuroşi, să stăm drepţi, chivernisitori, cu răspunderea înaintea lui Dumnezeu de ceea ce am realizat, câte le-am făcut în viaţă. Dumnezeu să-i ocrotească', spunea părintele Justin Pârvu.
Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919 şi şi-a început viaţa monahală la Mănăstirea Durău, la vârsta de 17 ani. În anul 1939, după ce a intrat în rândul