Săptămâna trecută, la Hotel NH, a avut loc simpozionul organizat de către Forţa Civică Timiş, cu participarea preşedintelui FC – Mihai Răzvan Ungureanu, a preşedintelui PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi a unui important număr de membri PNŢCD şi FC din Timişoara şi regiune.
În luările de cuvânt, vorbitorii au prezentat aspecte inedite din istoria şi importanţa partidelor de centru-dreapta, la nivel european, dar şi din România, fiind dezbătute, sub aspect filosofic, dar şi teoretic, avantajele pe care le propun partidele de centru-dreapta alegătorilor. „Personal, aş fi dorit o abordare concretă a modalităţii de a atrage alegătorii simpatizanţi cu partidele de centru-dreapta din Timişoara şi România. Cred că cele 42 de procente de alegători din România, care au votat la ultimele alegeri parlamentare, au fost alegătorii PSD-ului – partid de centru-stânga şi PNL-ului – partid de centru-dreapta – aliat cu PSD, în USL”, spune Marius Popovici, vicepreşedinte PNŢCD.
Lansarea unei alianţe puternice de centru-dreapta
„După părerea mea, şi în intervenţia pe care am avut-o la finele conferinţei de alegeri judeţene a PNŢCD, am lansat o idee conform căreia Timişoara, după momentul revoluţiei din 1989, poate însemna al doilea simbol pentru România: lansarea unei alianţe puternice de centru-dreapta. Afirm acest lucru având în vedere acţiunea clasei politce şi administrative din Timişoara şi Timiş, în ultimii 15 ani, perioadă care a însemnat o muncă intensă în a atrage societăţi multinaţionale, dar şi româneşti în a investi în Timişoara, a crea locuri de muncă, peste 20.000 în ultimii 15 ani, a dus judeţul Timiş pe un loc fruntaş în ceea ce priveşte exporturile, care depăşesc importurile. Timişoara mai are democraţie consolidată, lipsa unor acuzaţii grave de corupţie asupra clasei plitice, lucru recunoscut şi de către partenerii străini, cât şi faptul că struct