Micuţii judoka de la CSS Slatina nu au reuşit să revină cu medalii de la Techirghiol, unde s-a disputat, în week-end, finala Campionatului Naţional Under 11. Cele mai bune rezultate înregistrate sunt două locuri V, obţinute de sportivii Bianca Dincă (26 kg) şi Robert Dumitru (+50). Antrenorul micuţilor judoka, Florin Florescu, nu s-a arătat supărat, acesta declarând că la acest nivel emoţiile îşi pun amprenta asupra evoluţiei, principalul scop fiind acela al acumulării de experienţă.
„Nu pot spune că aşteptam rezultate mai bune, pentru că la nivelul acesta, la 9-10 ani, sunt lipsiţi de experienţă. Important pentru ei este să vadă ce înseamnă concursurile mari. Au fost peste 500 de copiii, nu putem vorbi de pe acum de obiective, medalii, ceea ce ne-a interesat a fost să se obişnuiască cu competiţia”, a declarat antrenorul de la CSS Slatina, Florin Florescu.
Sportivii participanţi: Bianca Dincă (26 kg), Andreea Fieraru (29 kg), Ana Maria Ghiorgan (29 kg), Angy Cioponea (27 kg), Daniel Dobrescu (27 kg), Călin Ciurea (27 kg), Adrian Lenţoiu (30 kg), Rareş Dincă (38 kg), Cristian Ionescu (38 kg) şi George Dumitru (+50kg).
Micuţii judoka de la CSS Slatina nu au reuşit să revină cu medalii de la Techirghiol, unde s-a disputat, în week-end, finala Campionatului Naţional Under 11. Cele mai bune rezultate înregistrate sunt două locuri V, obţinute de sportivii Bianca Dincă (26 kg) şi Robert Dumitru (+50). Antrenorul micuţilor judoka, Florin Florescu, nu s-a arătat supărat, acesta declarând că la acest nivel emoţiile îşi pun amprenta asupra evoluţiei, principalul scop fiind acela al acumulării de experienţă.
„Nu pot spune că aşteptam rezultate mai bune, pentru că la nivelul acesta, la 9-10 ani, sunt lipsiţi de experienţă. Important pentru ei este să vadă ce înseamnă concursurile mari. Au fost peste 500 de copiii, nu putem vorbi de pe