Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiriţoiu: "Conversia datoriilor CFR Marfă în acţiuni nu este ajutor de stat"

Publicat in Bursa, marți 18 iunie 2013 ·

* Iulică Măntescu: "Noi nu am auzit ca CE să îşi fi dat acordul pentru conversia datoriilor în acţiuni"

* Chiriţoiu: "Nu a fost nevoie să cerem acordul Comisiei Europene"

Cele trei zile până la finalizarea privatizării CFR Marfă se anunţă tumultoase, având în vedere că, în timp ce Comisia de privatizare va derula ultimii paşi din această procedură, sediul Ministerului Transporturilor (MT) va fi pichetat de sindicalişti din cadrul Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, care cer oprirea acestei privatizări.

Iulică Măntescu, preşedintele Federaţiei, a precizat: "Începând de mâine (n.r. astăzi), Federaţia iese în stradă şi pichetează MT între orele 09.00-14.00, opunându-se metodei de privatizare a CFR Marfă, în care condiţiile MT au dovedit că instituţia nu respectă partenerii sociali".

Domnia sa a subliniat că sindicaliştii au permisiunea să picheteze timp de două săptămâni sediul MT, adăugând că reprezentanţii Federaţiei nu au fost consultaţi în niciun pact făcut în cadrul procedurii de privatizare a CFR Marfă.

Iulică Măntescu solicită oprirea privatizării şi reluarea procedurii în alte condiţii, una dintre acestea fiind preţul de pornire al licitaţiei.

Sindicalistul a declarat: "Săptămâ-na trecută, a fost modificat capitalul social al societăţii prin două acţiuni întreprinse de conducerea Ministerului Trans-porturilor, prima con-stând în înstrăinarea prin transfer fără plată a anumitor active, de 63,8 milioane lei, din patrimoniul CFR Marfă către SNCFR şi Societatea de Administrare Active Feroviare şi a doua acţiune fiind ştergerea datoriilor pe care compania le are către bugetul de stat în cuantum de pes-te 1,5 miliarde lei, prin conversia lor în acţiuni".

"În aceste condiţii, vânzarea societăţii se doreşte să se facă la o valoare mult mai mică decât cea de piaţă, care depăşeşte un miliard de euro. Ţin să menţionez că noi nu

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan răspunde tuturor întrebărilor despre măsurile fiscale într-o conferință de presă. LIVE de la ora 10.00

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan susține luni, de la ora 10.00, o conferință de presă în care este aşteptat să răspundă la toate întrebările referitoare la pachetele de măsuri economice adoptate de Guvernul Bolojan.

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum o ora
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 11 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/37°
mar.

22°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°