De câţiva ani ne învârtim în cerc. Economia când creşte, când scade, oamenii de afaceri spun că le merge prost pentru că nu au finanţare, iar bancherii susţin că mai întâi trebuie să existe creştere economică şi apoi vor reveni şi împrumuturile.
După cinci ani de criză bancherii care operează pe piaţa românească au devenit mult prea realişti. Dintr-odată au descoperit că firmele şi populaţia sunt supraîndatorate şi nu mai există loc de noi împrumuturi, că numărul de clienţi bancabili se situează în jurul a
5 – 6 milioane pentru că restul sunt la ţară sau nu vor să aibă de-a face cu băncile sau că piaţa bancară este supraaglomerată de câţi bancheri universali sunt versus businessul pe care îl poate genera economia. Acestea sunt în parte concluziile summitului ZF Bankers’13.
În perioada de boom găsirea unui client şi îndoparea lui cu bani erau cuvântul de ordine. Acum, Mişu Negriţoiu, chairmanul ING, constată: „Chiar dacă băncile ar avea bani, economia este oricum supraîndatorată. Expunerea corporaţiilor este de 200% din capital, iar jumătate din veniturile acestora merg oricum în plata ratelor la credite“. Deci adio expansiune, adio noi investiţii, adio noi achiziţii de echipamente, adio noi angajări pentru firme. Fiecare trebuie să se descurce cu ce are.
Bancherii au devenit gestionarii unor situaţii începând de la păstrarea clienţilor, necesitatea restructurării reţelelor şi a operaţiunilor şi nu în ultimul rând până la administrarea creditelor neperformante.
Orice creştere vine doar dacă iei un client de la concurenţă sau reuşeşti să recuperezi mai bine din creditele neperformante versus provizioanele constituite.
Piaţa de executări şi valorificări ale creanţelor este extrem de slabă şi nu există cerere. Sau dacă există cineva interesat să cumpere fie un imobil, fie un teren, fie un pachet de echipamente sau diverse creanţe