Pentru sibieni, luna iulie este luna teatrului independent. Asociaţia Internaţională de Tineret BECOME organizează, în perioada 1-14 iulie, “Sibiu International Fringe Festival”. Evenimentul este dedicat tuturor proiectelor culturale independente, urmărind promovarea inovaţiei şi a libertăţii creaţiei, fiind gândit după modelul “Festivalului Fringe”, de la Edinburgh şi al Festivalului de la Avignon.
Prin urmare, Edinburgh Fringe Festival a luat naştere în anul 1947, în semn de protest al unor trupe care nu au fost invitate la Festivalul Internaţional de Teatru de la Edinburgh. În timp, Fringe-ul şi-a câştigat renumele de festival al artelor experimentale, în cadrul acestui concept prezentându-şi spectacolele creatorii aflaţi în căutarea unei voci proprii, dar şi trupe redutabile care vor să întâlnească un altfel de public, ce-şi testează, astfel, creativitatea.
Tema sub care se desfăşoară această ediţie a “Sibiu International Fringe Festival” este “inteligenţa”. Motivul? Pentru că fără inteligenţă nu poţi oferi calitate.
Ineditul acestei ediţii constă în faptul că organizatorii doresc implementarea unui nou concept la Sibiu: “Teatru de Apartament”. “Şase zile vor fi dedicate acestui tip de reprezentaţii. Aici se rupe bariera dintre actor şi spectator, acesta din urmă integrându-se perfect în decorul performance-urilor,” spune Graţiela Bădescu, actriţă şi coordonator al Departamentului de Marketing al evenimentului.
“Selecţia a fost făcută de doi actori şi un coregraf, iar spectacolele selectate sunt, în proporţie de 90%, comedii. Ne dorim ca fiecare ediţie să devină un forum tot mai puternic al artelor spectacolului, iar Fringe să pună bazele unui nou sistem de funcţionare a teatrului în România”, a declarat Cătălin Grigoraş, directorul “Sibiu International Fringe Festival”.
Programele, din ce î