Centrul echipei de handbal CSM Slatina, Geanina Drăghici, a semnat un nou contract, valabil pe două sezoane. Handbalista slătineană speră ca în viitor să se reuşească accederea în primul eşalon handbalistic, chiar dacă nu a fost stabilit deocamdată un astfel de obiectiv.
Conducerea clubului s-a înţeles asupra datelor contractuale cu o altă jucătoare a cărei înţelegere expira în această vară. Centrul echipei CSM Slatina, Geanina Drăghici, a semnat pe o perioadă de două sezoane. Handbalista slătineană de 24 de ani şi-a motivat alegerea.
„Dorinţa de a face handbal a stat la baza deciziei de a continua, în plus se doreşte un proiect, în viitor, mai îndrăzneţ. S-a putut odată promova, cred că pe viitor s-ar putea reedita performanţa. Vrem să facem un lot mai omogen, să reuşim un sezon bun. Sperăm să ne batem acolo la promovare, depinde cât de mult îşi întăresc loturile şi celelalte echipe, care vor fi criteriile de promovare. Cred că Sebeş, din câte am înţeles, are obiectiv promovarea, Târgu Mureş se va bate, sperăm ca şi noi”, a declarat handbalista slătineană.
„Durează până se creează relaţiile de cuplu”
Handbalista echipei CSM Slatina consideră că sezonul recent încheiat a fost reuşit, având în vedere seria destul de puternică, echipele CSM Cetate Devatrans şi HCM II Baia Mare fiind de departe cele mai valoroase echipe.
„Ţinând cont că am avut în faţă două echipe puternice, Devantrans şi Baia Mare, a mai fost şi Centrul de Excelenţă, eu zic că am terminat pe un loc bun, mai ales că am jucat prima dată în formula asta, durează până se creează relaţiile de cuplu, unitatea. A fost un sezon bun, la anul eu cred că lucrurile vor sta mai bine”, a mai spus Geanina Drăghici.
Handbalista slătineană a mai evoluat, în sezonul recent încheiat, şi pe postul de inter dreapta.