Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Micii din carne de pasăre infestaţi cu salmonella nu prezintă niciun risc pentru sănătatea umană

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 18 iunie 2013 ·

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a finalizat alerta declanşată în data de 30 mai 2013 privind contaminarea cu salmonella a micilor din carne de pasăre. Sursa: Codrin Prisecaru

"Analizele realizate de Institutul de Igienă şi Sănătate Publică au arătat că serotipurile de salmonella depistate nu sunt patogene şi nu prezintă risc pentru sănătatea umană", a precizat Vladimir Mănăstireanu, președintele autorității.

Potrivit acestuia, toată pasta de mici reţinută, respectiv 205 kilograme, aflată pe stoc în depozitele din judeţul Prahova, se va întoarce la producătorul din Neamţ.

"Conform procedurii, toată pasta de mici care a fost reţinută de la comercializare odată cu declanşarea anchetei se va întoarce la producător şi va intra în produsele din carne după ce vor fi tratate termic care să garanteze distrugerea Salmonellei. La temperaturi de peste 60 de grade Celsius toate aceste tipuri de salmonella nepatogene sunt distruse în 15 minute", a subliniat şeful ANSVSA.

Produse din Germania

Acesta a precizat că procesatorul care a produs pasta de mici a folosit materie primă din Germania.

"Procesatorul a înştiinţat exportatorul despre această situaţie tocmai pentru a se lua măsuri astfel încât carnea contaminată cu această specie, repet nepotogenă pentru om şi care nu aduce atingere sănătăţii populaţiei să nu mai ajungă la procesator. Ancheta făcută de Direcţia Veterinară Neamţ la procesator nu a indentificat aspecte de ordin igienic sau de deficienţe tehnologice în procesul de producţie. Din punctul nostru de vedere ancheta este finalizată", a subliniat Mănăstireanu.

Inspectorii veterinari au reţinut, săptămâna trecută, 205 kilograme de carne de mici suspectă de contaminare cu salmonella în depozite din judeţul Prahova, carnea de mici fiind produsă de o unitate de procesare

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 38 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 44 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°