Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ ”. Cum va fi „resuscitat” transplantul din România

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 19 iunie 2013 ·

După doi ani de blocaj, transplantul de inimă se va relua din toamnă, promit autoritățile. Și fondurile alocate întregului program național ar urma să crească

Performanţa în transplant nu înseamnă doar creşterea numărului de donatori, lucru îndeplinit cu brio în România, ci şi fonduri suficiente pentru realizarea operaţiilor. Problema a fost ridicată în cadrul întâlnirii pe care ministrul Sănătăţii a avut-o, ieri, cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant.

Pe ordinea de zi s-a aflat Institutul Inimii din Târgu Mureş, care se va redeschide pe 1 iulie. Dacă se va respecta graficul convenit, transplantul de cord se va relua de la data de 15 octombrie, a anunţat ministrul Eugen Nicolăescu. În prezent, 60 de persoane aşteaptă o inimă nouă, iar medicii au fost chiar în situaţia de a refuza organe de donatori.

Medicii „voluntari” ar putea fi plătiţi

O altă problemă arzătoare este cea legată de banii alocaţi pentru operaţiile de transplant, care sunt pe terminate. În prezent, tarifele de decontare ale transplanturilor nu acoperă costurile efective ale spitalelor şi trebuie să crească. Este şi motivul pentru care banii pentru transplant nu ajung niciodată până la sfârşitul anului.

„Aceste tarife vor fi revizuite în a doua parte a anului, astfel încât şi alocarea de fonduri să fie pe măsură, sperăm chiar de la rectificarea de acum”, a declarat ministrul Eugen Nicolăescu. Bani trebuie găsiţi şi pentru formarea personalui specializat pe transplant, dar mai ales pentru salariile coordonatorilor care reperează donatorii şi care în acest moment fac voluntariat. „Le mulţumesc pentru efortul depus, dar în acest moment nu sunt bani. De vină este cine a făcut bugetul”, a spus Nicolăescu.

De asemenea, în perioada următoare vor fi acreditate mai multe centre de transplant.

Posibil conflict de interese

Un control efectuat de Corpul de Contr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°