Locuitorii din regiunea Transilvania vor avea parte de vreme frumoasă şi caldă în următoarele două săptămâni, însă în intervalul 22-26 iunie s-ar putea să avem parte şi de precipitaţii.
Administraţia Naţională de Meteorologie a postat pe site-ul propriu o informare cu privire la evoluţia valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 17-30 iunie. Potrivit informării, în regiunea Transilvania, vremea va fi călduroasă în primele două zile în cea mai mare parte a regiunii, astfel că, pentru temperaturile maxime, sunt de aşteptat medii de 29...31 de grade. De asemenea, din 19 iunie tendinţa va fi de situare a regimului termic în apropierea mediilor climatologice ale perioadei, respectiv 26...28 de grade, cu uşoare abateri pozitive în partea de sud-vest. Minimele nocturne vor avea în general aceeaşi evoluţie, valorile cele mai ridicate fiind de aşteptat la începutul intervalului, în ansamblu mediile urmând a se situa la pragul de 13...15 grade. În aceeaşi informare se mai arată că pe parcursul primelor zile ploile, în general slabe, se vor semnala pe arii restrânse, mai ales în data de 19 iunie. După 22 iunie însă probabilitatea pentru fenomene specifice instabilităţii atmosferice va fi destul de ridicată, în special până în data de 26 iunie.
Locuitorii din regiunea Transilvania vor avea parte de vreme frumoasă şi caldă în următoarele două săptămâni, însă în intervalul 22-26 iunie s-ar putea să avem parte şi de precipitaţii.
Administraţia Naţională de Meteorologie a postat pe site-ul propriu o informare cu privire la evoluţia valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 17-30 iunie. Potrivit informării, în regiunea Transilvania, vremea va fi călduroasă în primele două zile în cea mai mare parte a regiunii, astfel că, pentru temperaturile maxime, sunt de aşteptat medii de 29...31 de grade. De asemenea, din 19 iunie tendinţa va fi de si