Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentul a votat batjocura de la ASF

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 19 iunie 2013 ·

Deputații și senatorii au validat, cu largă majoritate, componența Consiliului ASF, în varianta propusă de comisiile de specialitate Sursa: CODRIN PRISECARU

Parlamentarii USL i-au reconfirmat, ieri, la conducerea Consiliului Auto rităţii de Supraveghere Financiară (ASF) pe can didaţii validaţi cu o zi înainte de comisiile reunite de buget-finanţe. Numai că aceştia au ignorat criteriul de performanţă impus de FMI şi legiferat prin ordonanţă de Guvern, conform căruia toţi şefii de la ASF trebuie să aibă cel puţin 10 ani experienţă în piaţa financiară. Adică să fi lucrat efectiv într- o companie de profil, nu doar să fi fost membri în comisii şi comitete numite politic.

Contestaţii ignorate

Plenul a ignorat şi contestaţiile privind candidaturile lui Mircea Ursache şi Biro Albin, cât şi protestul membrilor PDL şi PP-DD, care au părăsit lucrările, tocmai pentru a arăta că aceste numiri s-au făcut politic, şi nu cum cere legea.

Practic, votul în plen a fost o simplă formalitate, în condiţiile în care oameni care, conform CV-ului, nu îndeplinesc criteriul de performanţă au ajuns la conducerea unei instituţii care va reglementa o piaţă de peste 10 miliarde de euro.

În această situaţie se află Mircea Ursache, Ion Giurescu, Marian Sârbu şi Dorina Mihăilescu, toţi susţinuţi de PSD, precum şi Marian Mîrzac (PNL) şi Biro Albin (UDMR). Ei au acumulat „experienţă” în comisii, nu într-o companie.

Numirile în ASF, la CCR

PDL va sesiza Curtea Constituţională cu privire la validarea conducerii ASF. Democrat- liberalii sunt nemulţumiţi că au fost votate persoane care au beneficiat de salarii compensatorii la sfârşitul mandatului deţinut la instituţiile contopite în ASF şi acum candidează din nou, cum este cazul lui Biro Albin, sau care nu îndeplinesc criteriul de performanţă, ca Mircea Ursache.

Conducerea ASF

Membri executivi:

Dan Radu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum o ora
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 14 minute
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum o ora
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum o ora
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 34 minute
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 8 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 8 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 9 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°