Laboratorul de restaurare-conservare din cadrul Muzeului Olteniei va readuce la viaţă piese de patrimoniu naţional, care au aparţinut fostei Mănăstiri Cotroceni şi care se află în posesia Administraţiei Prezidenţiale.
O candelă de argint realizată de Georg Heltner, două sfeşnice de altar din bronz, un policandru de bronz, toate din secolul al XVII-lea, cele din urmă realizate într-un atelier vienez, Maica Domnului cu Pruncul cu ferecătură de argint de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, lucrată în Ţara Românească, şi o Evanghelie cu ferecătură de argint - realizată în 1856 la Bucureşti, vor intra în lucru în cadrul Laboratorului de restaurare-conservare al Muzeului Olteniei.
„Administraţia Prezidenţială, respectiv Muzeul Naţional Cotroceni, a solicitat prezenţa specialiştilor de la Laboratorul de restaurare-conservare din Craiova pentru restaurarea unor bunuri de patrimoniu. Acestea au aparţinut fostei Mănăstiri Cotroceni, care a fost demolată în 1984. În acel moment, toate piesele care erau în mănăstire au plecat la Muzeul Naţional de Artă. Evident, nu au fost expuse niciodată, au stat în depozite. După ce s-a reconstruit Mănăstirea Cotroceni, Muzeul Cotroceni şi Administraţia Prezidenţială au solicitat reîntoarcerea pieselor de unde au plecat. Au existat o serie de discuţii care s-au derulat de-a lungul mai multor ani. Au tot negociat şi, în cele din urmă, piesele s-au întors la Administraţia Prezidenţială şi în custodia Muzeului Naţional Cotroceni. Cererea de restaurare vine pe filiera Cotroceni, din partea Administraţiei Prezidenţiale care este posesorul acestor bunuri. Urmează ca la anul, pentru că sunt multe piese şi extrem de valoroase, acestea să fie într-o expoziţie permanentă în cadrul Muzeului Cotroceni“, a precizat şeful Laboratorului de restaurare-conservare, Ţuţu Bărbulescu.
Piese de valoare
Cele două sfeşnice din