Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veste bună pentru militari. Pensiile ce au fost reduse la recalculare vor fi reîntregite de la 1 octombrie

Publicat in Antena 3, marți 18 iunie 2013 ·

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 262 de voturi "pentru", 15 voturi "împotrivă" şi 22 de abţineri, proiectul de lege potrivit căruia, de la 1 octombrie 2013, pensiile militarilor recalculate în 2010 revin la nivelul de dinainte de recalculare, informează Mediafax.

Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect.

Proiectul prevede că pensiile militarilor recalculate în 2010 ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se vor plăti în cuantumul din decembrie 2010 începând de la 1 octombrie 2013.

Proiectul a fost iniţat de mai mulţi parlamentari PSD şi PNL, printre care Gabriel Oprea, Corneliu Dobriţoiu, Gabriel Vlase, George Scutaru, Mihăiţă Calimente, Radu Stroe.

După vot, George Scutaru a precizat că adoptarea acestui proiect îndeplineşte unul dintre primele obiective ale USL, şi anume revenirea la pensiile militare la cuantumul din 2010.

El a spus că Guvernul Boc a tăiat pensiile militarilor, şi acum, pentru 18 milioane de militari din MApN şi servicii, se face dreptate, USL îndeplinindu-şi astfel promisiunea electorală.

Deputatul PDL Gheorghe Tinel a spus că PDL s-a abţinut de la vot deoarece nu este convins că prin acest act normativ se face dreptate până la capăt. "Aţi venit pentru un angajament făcut grupului Dogaru", a spus Tinel Gheorghe.

În replică, deputatul minorităţilor Niculae Mircovici a precizat că şi lui îi va reveni pensia de la 1 octombrie şi nu face parte din echipa Dogaru.

Citeşte mai multe despre: pensii militare pensiile militare Camera Deputatilor recalculare pensii militare pensii recalculate Proiectul prevede că pensiile militare Gabriel Oprea Corneliu Dobritoiu

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 262 de voturi "pentru", 15 voturi "împo

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un român a murit și doi au fost răniți, în Congo. Avertismentul MAE

Ziare.com acum 18 minute
Ministerul de Externe a anunțat duminică, 16 iunie, că un cetățean român a murit şi doi au fost răniţi în Congo, fiind rănită încă o persoană, cetăţean al unui alt stat. Incidentul are loc în contextul degradării situaţiei de securitate din această

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 2 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum o ora
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum o ora
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

Români BLOCAȚI de 10 ore pe aeroportul din Antalya. 170 de persoane așteaptă să plece: „Nu știm ce urmează să se întâmple cu noi”

Gandul acum 16 minute
170 de români se află într-o situație dificilă pe aeroportul din Antalya, Turcia, după ce au fost debarcați din avion în urma unei așteptări prelungite. Incidentul a început în noaptea de vineri spre sâmbătă și s-a prelungit până duminică dimineață,

O femeie din SUA a stat 43 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Cine a fost, de fapt, ucigașul

Ziare.com acum o ora
O femeie din Missouri, SUA, care a fost închisă mai mult de 40 de ani pentru crimă, a fost declarată nevinovată după ce un judecător a găsit dovezi clare că ea nu este vinovată de crima respectivă, relatează The Guardian. Sandra „Sandy” Hemme, în vâ

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 11 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

SUA au doborât radare Houthi care permiteau grupării să ţintească nave comerciale. Lovitură pentru rebelii susținuți de Iran

Ziare.com acum 3 ore
Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat că armata SUA a lansat cu succes atacuri, la sfârşitul acestei săptămâni, asupra radarelor Houthi care ajută gruparea sprijinită de Iran în atacurile constante asupra navelor din Ma

Cele trei persoane căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş au coborât cu bine de pe munte

News.ro acum 4 ore
Cele trei persoane care erau căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş, după ce s-au rătăcit, au coborât cu bine de pe munte şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale. Potrivit Salvamont Braşov, persoanele au ajuns la baza muntelui. A

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°