Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marga, debranşat la pachet cu revizuirea

Publicat in Revista22, marți 18 iunie 2013 ·

Revizuirea scârţâie, USL geme, Marga a fost pus pe făraş, iar referendumul lui Băsescu a intrat în linie dreaptă. Treaba nu arată bine, iar din spatele declaraţiilor oficiale miroase a sulf. Tare de tot.

Aparent, Marga ar fi păcătuit prin ne­pre­darea raportului de activitate al ICR pe 2012 (dar când s-a predat vreodată un ra­port la termen?) şi, tot aparent, votul la Constituţie s-a amânat pen­tru la toamnă din cauză de Curte Constituţională. Aşa să fie? Prostiile, co­mu­nis­mele, clientelismele şi au­toritarismele lui Marga par, de fapt, să fi umplut până şi paharul celor care acum un an huleau echipa Patapievici. L-au umplut însă cu schepsis, pentru că decizia de mătrăşire a fost luată în răspărul lui Antonescu, dispus să facă scut în apărarea lui Marga. N-a apu­cat, Comisiile de cultură şi de externe din Senat l-au executat din scurt, în timp ce şeful era cu treburi prin Croaţia. Pesediştii susţin că izbânzile lui Marga, începute cu caloriferul şi terminate cu atacul la „vi­te­za inacceptabilă“ cu care lucrează Mi­nis­terul de Externe, dar şi păşunismele ex­portate de ICR deveniseră deranjante pe plan extern pentru imaginea României, deci şi pentru a lui Ponta, chitit să-şi cârpească o haină de european. Or, Marga nu doar că pu­sese pe butuci proiecte şi oameni de va­loare, dar, zice-se, lucra doar pentru pa­tronul său direct, Antonescu, băgând fitile împotriva premierului. Colac peste pu­pă­ză, notele informative ale lui Marga în­cepuseră să facă deliciul lumii culturale de pretutindeni, la orizont se profilau nişte scandaluri de corupţie prin Germania, iar ICR devenise permanent subiect de scan­dal. Debarasarea este o recunoaştere indi­rectă a greşelii făcute în debutul puciului din vara lui 2012, care a reuşit să coalizeze artişti, intelectuali şi societate civilă din România şi din Occident, precum puţine alte cauze au reuşit. Nostim este că Marga

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

G4Media: Donald Trump Jr. vine la București înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 26 minute
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui SUA, va ajunge în București la sfârșitul lunii aprilie pentru a participa la un eveniment de business, au declarat surse apropiate organizatorilor pentru G4Media. Conform surselor citate, evenimentul

Tribunalul Prahova a stablit un nou temen în 29 aprilie pentru cererea fostului ministru al Turismului Elena Udrea de reducere cu peste 150 de zile a pedepsei din dosarul Gala Bute / De ce a fost amânată decizia

News.ro acum 46 minute
Tribunalul Prahova, care era aşteptat să se pronunţe, marţi, asupra unei cereri prin care fostul ministru al Turismului Elena Udrea solicita reducerea cu peste 150 de zile a pedepsei de şase ani la care a fost condamnată în dosarul Gala Bute, a stab

Fraudă de peste 15 milioane lei cu mărfuri din China, descoperită de ANAF la o firmă din Suceava / Operatorul înregistra în contabilitate vânzarea la preţuri derizorii, iar în realitate produsele erau vândute, la preţul pieţei, către alte firme

News.ro acum o ora
ANAF a descoperit la o firmă din Suceava, care aduce produse din China, un prejudiciu de 15 milioane de lei. Societatea comercială a adus, în perioada 2019 -2024,79 de transporturi de produse din China şi a înregistrat în contabilitate bonuri fiscal

Afiș final pentru Electric Castle 2025: Justin Timberlake, Queens of the Stone Age, Yungblud, Justice ca headliners, plus alți 200 de artiști în program

HotNews acum 59 minute
Electric Castle dezvăluie lineup-ul final pentru ediția din 2025! Festivalul a pregătit 120 de ore de muzică live cu show-uri prezentate de superstaruri precum Justin Timberlake, Queens of the Stone Age, Yungblud, Justice și Bicep, alături de alți 2

Zelenski confirmă că trupele ucrainene sunt active în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut public pentru prima dată că trupele sale sunt active în regiunea rusă Belgorod, relatează BBC. „Continuăm să desfăşurăm operaţiuni active în zonele de frontieră, pe teritoriul inamic, iar acest

Cu imperiul clătinat, cel mai bogat om al planetei i-a cerut direct lui Donald Trump să renunțe la taxele vamale

HotNews acum o ora
Miliardarul Elon Musk a făcut apeluri directe, dar fără succes, la președintele american Donald Trump pentru a renunța la taxele vamale în weekendul trecut, a relatat luni Washington Post, citând două persoane familiarizate cu această chestiune, scr

Kelemen Hunor, despre Sprînceană: Nu are pregătirea necesară să vorbească despre politică mai mult decât la o masă, la un restaurant sau la cârciumă

G4Media acum 33 minute
România are nevoie de diaspora, dar Dragoş Sprînceană „nu are pregătirea necesară să vorbească despre politică mai mult decât la o masă, la un restaurant sau la cârciumă”, a afirmat marţi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres. „Acest

Trump a demis un oficial militar de rang înalt din cadrul NATO

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump l-a demis pe unul dintre cei mai importanţi ofiţeri militari americani de la sediul NATO din Bruxelles, sporind incertitudinea cu privire la rolul Americii în alianţa formată în urmă cu aproape opt decenii, relatează POLITI

FOTO. Bărbat rănit după ce s-a răsturnat cu mașina

Ceahlaul acum 2 ore
Un bărbat a fost rănit, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat în afara părții carosabile, pe raza comunei Crăcăoani. Accidentul a avut loc în data de 7 aprilie, și a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 22:20. La locul accide

Curtea Supremă îi permite lui Trump să aplice Alien Enemies Act pentru deportări rapide, deocamdată

News.ro acum 7 ore
Curtea Supremă i-a permis luni preşedintelui Donald Trump să aplice Legea privind inamicii străini deocamdată, oferind Casei Albe o victorie semnificativă care va permite oficialilor de imigrare să se bazeze pe o autoritate extinsă din timpul război

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-1°/6°
vin.

-1°/3°
Timisoara
acum

mar.

-2°/9°
mie.

-0°/11°
joi

2°/10°
vin.

-0°/11°