Comisia de revizuire a Constituţiei a eliminat, la propunerea PSD, o prevedere care deschidea posibilitatea CCR de a se pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Membrii Comisiei de revizuire au adoptat propunerea de abrogare a literei l) a articolului 146 din legea fundamentală, care priveşte atribuţiile Curţii Constituţionale. Conform acesteia, CCR: "îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii".
Votul final la proiectul de Constituție va fi dat mâine, a anunţat vicepreşedintele Comisiei, senatorul social-democrat Ioan Chelaru.
"Mâine, de la ora 10,30 va avea loc ultima şedinţă a Comisiei parlamentare speciale, în prezenţa preşedintelui Comisiei (Crin Antonescu - n.r.), în care vom supune votului final proiectul de revizuire a Legii fundamentale, aşa cum a fost adoptat el în Comisie şi cum sper că va fi adoptat. (...) Cred că e corect să fie prezent şi preşedintele, vom avea şi o conferinţă de presă după aceea. Deci, sper ca noaptea să fie un sfetnic bun pentru toţi membri comisiei, sper că o să aibă răbdare să treacă peste toate amendamentele, peste toate textele, mâine vom avea discuţia finală", a subliniat Ioan Chelaru.
CITIȚI ȘI: Strategia USL pentru a contracara uninominalul lui Băsescu: Referendum DE DOUĂ ZILE pe ConstituțieParlamentarii REFUZĂ referendumul lui Băsescu. Liberalii, supărați că pesediștii au votat "pentru" | VIDEOO Constituţie, două referendumuri