Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investigaţia în cazul evaziunii fiscale comise de Messi ar putea fi extinsă

Publicat in Antena 3, marți 18 iunie 2013 ·

Autorităţile fiscale spaniole ar putea extinde investigaţia în presupusa fraudă comisă de starul celor de la FC Barcelona, Lionel Messi, şi la activitatea fotbalistului din perioada 2009-2012.

Jucătorul de 25 de ani şi tatăl său, Jorge Messi, au fost acuzaţi săptămâna trecută de evaziunea fiscală. Potrivit fiscului spaniol, argentinianul nu şi-ar fi declarat în totalitate veniturile obţinute din drepturile de imagine în 2007, 2008 şi 2009.

„Am aflat din presă de acţiunile începute de către fiscul spaniol. Este o surpriză pentru noi, deoarece nu am comis niciodată vreo infracţiune. Am respectat mereu obligaţiile noastre fiscale”, a precizat Messi, prin intermediul contului său de Facebook.

Cu toate acestea, agenţia EFE susţine ca ancheta fiscului spaniol s-ar putea extinde şi pentru următorii trei ani, odată cu sfârşitul actualului an fiscal.

Totuşi, Messi şi tatăl său au posibiltatea de a plăti suma restantă fiscului, printr-o declaraţie suplimentară.

Între timp, oficialii spanioli aşteaptă ca un tribunal să admită cauza în care Messi şi tatăl său sunt acuzaţi că au produs statului spaniol un prejudiciu de 4,1 milioane de euro.

Unul dintre procurori a declarat că Jorge Messi este principalul vinovat, cotidianul AS susţinând că dacă tatăl vedetei Barcelonei îşi va asuma întreaga responsabilitate, cazul împotriva deţinătorului Balonului de Aur va fi închis.

Citeşte mai multe despre: Lionel Messi evaziune fiscala fiscul spaniol investigatie FC Barcelona

Autorităţile fiscale spaniole ar putea extinde investigaţia în presupusa fraudă comisă de starul celor de la FC Barcelona, Lionel Messi, şi la activitatea fotbalistului din perioada 2009-2012.

Jucătorul de 25 de ani şi tatăl său, Jorge Messi, au fost acuzaţi săptămâna trecută de evaziune

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 31 minute
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum o ora
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Accident la Beach, Please!: Un băiat de 15 ani a ajuns la Terapie Intensivă după ce a fost încurajat de artistul preferat să sară de pe scenă/ Selly: „Nu dorim să mai colaborăm vreodată cu acest artist/ De azi niciun participant nu mai are acces pe scenă”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Accident grav la festivalul Beach Please!, transmite Observator News. Un băiat de 15 ani a ajuns la Terapie Intensivă după ce a fost încurajat de artistul preferat să sară de pe scenă în timpul showu

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Numerele câștigătoare la Loto duminică, 13 iulie. Report de peste 2,48 milioane de euro la Loto 6/49 și de 4,89 milioane euro la Joker

Adevarul acum 22 minute
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), informează Loteria Română.

Fiica Ralucăi Moianu și Virgil Boglea s-au cununat religios! Primele imagini cu Mara în rochie de mireasă

Cancan acum o ora
Mara, fiica Ralucăi Moianu, și avocatul Virgil Boglea s-au căsătorit religios. Evenimentul a avut loc în Italia, într-un cadru desprins parcă din poveștile cu prinți și prințese. Avem primele imagini cu cei doi miri. În urmă cu doar câteva luni, pe

Acord istoric. Noua Caledonie va fi declarată stat, dar va rămâne franceză

Adevarul acum 34 minute
Franța a anunțat un acord „istoric” cu Noua Caledonie în care teritoriul de peste mări, zguduit anul trecut de violențe separatiste, va rămâne francez, dar va fi declarat ca un nou stat.

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum 2 ore
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/31°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°