Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vultur de Marconst: Pasajul Vulturul Negru va fi redeschis cu întârziere şi cu probleme (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, marți 18 iunie 2013 ·

Şantierul s-a închis, pasajul se poate deschide! Marconst Marghita va preda săptămâna aceasta municipalităţii lucrările la pasajul Vulturul Negru după 10 luni de şantier. În această perioadă, zona a fost închisă integral mai bine de două luni, spre disperarea cârciumarilor din zonă şi a tinerilor clienţi deopotrivă.

"Imediat ce firma ne anunţă încheierea lucrărilor, convocăm comisia de recepţie pentru ca pasajul să poată fi redat publicului, iar agenţii economici să-şi reia activitatea", promite viceprimarul Mircea Mălan.

Fără concurenţă

Reabilitarea Pasajului Vulturul Negru se anunţa încurcată de la bun început. Că a fost vorba de bugetul mic sau de complexitatea mare a lucrărilor de înlocuire a reţelelor subterane, mozaicului şi iluminatului arhitectural, la licitaţia organizată anul trecut în luna iulie s-a prezentat o singură companie. Asta, în plină criză, când constructorii îşi iau gâtul pentru un contract!

Marconst Marghita, firmă de casă a UDMR, abonată la construcţia din bani publici a unor blocuri ANL şi săli de sport în nordul judeţului, a cerut pentru lucrare 2,5 milioane lei, cu circa 10% sub valoarea estimată, care era de 2,8 milioane lei, plus TVA.

Reducerea este mult sub cele 30 de procente cu cât scad de regulă prin licitaţie preţurile lucrărilor licitate de Primărie, iar lipsa concurenţei a surprins reprezentanţii municipalităţii. "Nici nu ne-am gândit că nu vor veni firmele de construcţii. La toate licitaţiile avem oferte cu duiumul", spunea la adjudecare viceprimarul Mircea Mălan (foto). Edilul promitea încă de atunci că va urmări personal lucrările, pentru a se asigura că - dacă tot costă doar cu puţin sub estimări - acestea măcar vor fi de calitate.

Să fie lumină!

Reabilitarea a început în septembrie 2012, când angajaţii Marconst au băgat picamerul în pavajul turnat în 1980. La început lucrările s-au desf

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, prelungită în România!

Ziua Constanta acum 19 minute
Proiectul adoptat de Camera Deputaților prevede plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale până la 31 martie 2025, stabilind reguli clare pentru prețurile finale și obligații pentru producătorii de gaze naturale. Plenul Camerei Depu

Consiliul Concurenţei analizează preluarea Telekom Romania Mobile Communications de către Vodafone România şi a unor active ale companiei de către Digi România

News.ro acum 29 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţiile prin care Vodafone România intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications, iar Digi România SA va prelua anumite active ale aceleiaşi companii. ”Consiliul Concurenţei analizează t

DNSC lansează un avertisment în legătură cu mesajele care oferă "job-uri online"

Wall-Street.ro acum 41 minute
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează în legătură cu mesajele de tip SMS sau venite pe diverse aplicaţii de mesagerie (Whatsapp) care oferă "job-uri online" cu scopul de a colecta date sensibile de la utilizatori. "În ultimele

Ministrul Apărării: Sistemul de la Deveselu, una dintre cele mai importante capabilităţi aliate pentru apărarea Europei

HotNews acum 55 minute
Sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore are un rol deosebit de important pentru apărarea Europei împotriva ameninţărilor balistice, a spus ministrul Apărării Naţionale. Angel Tîlvăr a vizitat marți împreună cu ambasadorul SUA în România, Kathle

Ce au căutat românii pe Google în 2024? Sportul e pe primul loc! Cum arată topul celor mai populare subiecte

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ca de fiecare dată în decembrie, Google prezintă listele cu cele mai populare căutări ale românilor în anul care tocmai se încheie. Acestea indică subiectele și oamenii care au generat cel mai mare interes în căutări în România, cele mai populare ev

UPDATE - Autocar cu pasageri, implicat într-un accident rutier, în Timiş/ Şoferului i s-ar fi făcut rău în timpul mersului, el fiind declarat decedat/ Alte patru persoane, rănite - VIDEO

News.ro acum 23 minute
Un autocar în care se aflau 25 de persoane a fost implicat, miercuri, într-un accident rutier produs în judeţul Timiş, după ce şoferului i s-ar fi făcut rău la volan. Medicii au început manevrele de resuscitare asupra şoferului, însă la finalizarea

Inflația a crescut la 5,1% în noiembrie față de 4,7% în octombrie. Produsele care s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2024 a fost 5,1%, comparativ cu luna noiembrie 2023. Asta în timp ce în luna octombrie 2024, comparativ cu luna octombrie 2023, rata anuală a inflaţiei a fost 4,7%, arată datele Institutului Naţional de Stat

Procurorii cer arest preventiv pentru primarul din Crevedia. Florin Petre este acuzat de trafic de persoane

HotNews acum o ora
Primarul Florin Petre (PSD) urmează să fie dus miercuri în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, după ce marți seară a fost reținut într-un dosar în care este acuzat de trafic de persoane, după ce a

Hellvig: În alegerile care vin, va fi mai important ca niciodată tandemul preşedinte-premier propus românilor. Carevasăzică, oameni. Nu partide / Poate ar fi nimerit şi ca negocierile politice pentru formarea unei coaliţii să nu dureze la infinit

News.ro acum 2 ore
Fostul şef al SRI Eduard Hellvig, care a revenit recent în PNL, consideră că, în alegerile care vin, va fi mai important ca niciodată tandemul preşedinte-premier care le va fi propus românilor. ”Carevasăzică, oameni. Nu partide”, subliniază el, argu

Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un guvern care îşi asumă reforme sau nu va face parte din guvern / Important pentru USR este să fie o guvernare cu un premier care îşi asumă reforme, nu intrăm în negociere cu linii roşii

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele USR Dominic Fritz a declarat, miercuri, că USR va face parte dintr-un guvern care îşi asumă reforme sau nu va face parte din guvern, el subliniind că important pentru USR este să fie o guvernare cu un premier care îşi asumă ref

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/3°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°