Calvarul romanilor in anii celui de al doilea razboi mondial a inceput odata cu retragerea Armatei Romane si a administratiei romanesti din Basarabia si Bucovina de Nord in iunie 1940, cedate in urma ultimatumului sovietic.
In timpul acestei retrageri cetateni romani basarabeni si bucovineni de alta etnie au ucis, au molestat si batjocorit pe romanii in retragere atacandu-i si provocand veritabile progromuri antiromanesti.
Potrivit unui bilant al Marelui Stat Major Roman rezulta ca: “Au fost retinuti pe timpul retragerii si facuti prizonieri 282 ofiteri, dintre care 100 erau activi, in timpul retragerii au fost ucisi sau au disprut 356 de cadre si 42.876 gradati-soldati”. Aceasta, numai in cele patru zile, intre 28 iunie si 2 iulie 1940, dar aceste victime nu sunt totul.
Erau atacate de catre minoritari inarmati si jefuite convoaiele de refugiati iar coloanele de militari in retragere erau atacate cu pietre, cu oale cu apa clocotita, cu continutul oalelor de noapte. Ofiterilor li se smulgeau tresele, unor ostasi li s-au taiat nasturii de la pantaloni si curelele, apoi li s-a dat drumul in hohotele de ras ale populatiei locale, se scria in “Universul” din 29 iunie 1940.
A urmat un alt calvar pentru Armata Romana de pe front, prost echipata, slab dotata si instruita, dusa sa lupte alaturi de armata germana in stepele rusesti. Comandamentele germane, nemultumite de Armata Romana, au intervenit amestecandu-se brutal in activitatea comandamentelor romanesti de pe front.
In noiembrie 1942, in timpul incercuirii de la Stalingrad, Ion Antonescu a protestat pe langa feldmaresalul Mainstein in legatura cu acest amestec si cu manifestarea unor conflicte intre militarii germani si romani.
Iata ce se spunea in acest protest: “Sunt informat ca soldati de ai mei sunt impuscati de soldatii dumneavoastra in incercuirea
