Compania chineză Huawei a dezvăluit astăzi cum arată cel mai subțire smartphone produs până acum, Ascend P6.
Ascend P6 de la Huawei
Ascend P6 de la Huawei
Ascend P6 de la Huawei
Cu un sistem de operare Android și o cameră foto frontală de 5 megapixeli, noul smartphone are o grosime de numai 6,18 mm.
"Este, fără îndoială, cel mai impresionant telefon lansat de Huawei, din punct de vedere al design-ului și al calității. Dar faptul că nu este adaptat și rețelelor 4G reprezintă cu siguranță un compromis al companiei pentru a produce cel mai subțire și ieftin telefon posibil", consideră Ben Wood, director în cadrul companiei CCS Insight, potrivit BBC.
Noul smartphone Ascend P6 este un pic mai subțire decât iPhone5 și Alcatel one Idol Ultra (cel care deținea până acum titlul de cel mai subțire smartphone), dar cântărește cu 120 de grame mai mult decât cele două telefoane.
Smartphone-ul are ultimul sistem de operare Android Jelly Bean 4.2.2, un procesor quad-core de 1,5 GHz și o memorie internă de 8 GB, destul de mică în comparație cu celelalte telefoane, dar care poate fi compensată cu ajutorul cardurilor microSD de 32 GB.
Nu în ultimul rând, Ascend P6 are un ecran LCD HD de 4,7 inci cu tehnologie in-cell, precum și cea "MagicTouch" pentru o capacitate de răspuns rapidă.