Cînd: Într-o duminică, pe la prînz, doi munțomani flămînzi se plimbau cu rucsacul în spate... Unde: ...pe strada Mureșenilor din Brașov, cînd, deodată, la numărul 18, le-a sărit în față un meniu. Ei, n-a sărit, e un fel de-a spune: stativul metalic de pe trotuar care-l sprijinea era ancorat destul de solid de poarta de fier a restaurantului Șirul Vămii. Împinși în egală măsură de foame și de curiozitatea provocată de ineditul numelui, cei doi au avansat pînă la capătul gangului și au intrat într-o cîrciumă super-retro amenajată în curtea interioară a unor case vechi cu flori la fereastră. Cine: Nimeni. Exact cînd băteau în retragere, crezînd că vameșii au închis momentan granița către bucătărie, vreo trei chelneri spilcuiți s-au mișcat foarte rapid blocîndu-le ieșirea și i-au invitat ceremonios să se așeze la orice masă. Ce/Cît: Ignorînd cunoscuta regulă de a nu mînca niciodată într-un restaurant gol, consumatorii noștri au driblat recomandarea ospătarului care încerca să le bage elegant pe gît specialitățile casei (ciorbă de fasole în pîine, gulaș în pîine) și, cu un minimum de precauție, au decis să comande din partea nespectaculoasă a meniului: ciorbă de burtă (13 lei), ceafă la grătar (20 de lei), țuică de prune (6 lei), Ursus (7 lei). Ritualul cu care au fost aduse farfuriile, curtoazia cu care le-a fost turnată berea în pahare și gesturile reținute, de majordom stilat, ale chelnerului contrastau flagrant cu ambianța de la ultima lor masă, la care s-au tăiat sec niște conserve; dacă se lua curentul și se aprindeau lumînările, băieții ar fi putut să jure că sînt la un ospăț medieval. Muzică: Niște Ramazotti în surdină, deși, la toată punerea aia în scenă, de prînz la Castelul Brandenburg, s-ar fi asortat niște preclasică. Mai ales că pianul (clavecinul?) din colț aștepta mut un menestrel care să-i lovească clapele. WC: Cam înghesuit, dar curat. Și, ce e mai impor