În principiu, Comisia de la Bruxelles s-ar fi cuvenit să recomande cu inima deschisă scoaterea României din procedura de deficit excesiv, o procedură dictată împotriva acelor ţări din UE care depăşesc limita de 3% echivalent PIB, limită dincolo de care se consideră că statul riscă să inoculeze dezechilibrarea economiei. Cu inima deschisă, pentru că România, spre a ajunge la un deficit public sub limitele prevăzute, a urmat punct cu punct programul stabilit de CE şi FMI.

Pe baza unei teze halucinante prin neadevărul ei – „statul e de vină, statul să plătească!” – întreaga ajustare a fost aruncată în cârca statului, deşi nu statul, ci băncile (toate străine) generaseră dezechilibrele care impuneau inevitabilele ajustări. Si astfel, în locul băncilor, au plătit salariaţii prin reduceri dramatice de salarii, pensionarii prin îngheţări pe ani de zile ale pensiilor şi, culmea!, contribuabilii fără nici o implicare şi chiar fără nici o legătură cu problema prin majorări substanţiale ale TVA.

Băncile s-au salvat, statul însă nu! E ca şi falit! A fost obligat să contracteze un împrumut-mamut chiar de la FMI-CE, banii au ajuns la bănci, iar rambursările împreună cu dobânzile aferente vor fi plătite de contribuabili. Ba şi de copiii acestora, în veacul vecilor! Pentru „ajutorul” financiar oferit, FMI şi CE au impus lichidarea şi a ultimelor puncte strategice de economie românească din România precum şi total nejustificata şi secătuitoarea creştere a preţurilor în energie. Iar dl Victor de la Bucureşti, când a venit la guvernare, şi-a asumat din păcate cu semnătură şi chiar cu entuziasm acest program!

Celălalt Victor (de fapt Viktor) de la Budapesta n-a admis aşa ceva! A refuzat ca populaţia să plătească întreaga factură, cum îi cereau FMI şi CE. Ca atare, a respins şi „asistenţa” FMI, descurcîndu-se fără aceasta dar şi fără impunerile adia