● În schimb, carnea şi lactatele sunt la fel de scumpe
De mai bine de două săptămâmi, buzoienii pot cumpăra fructe şi legume la preţuri mult mai scăzute faţă de cele practicate de comercianţi în urmă cu aproape o lună. În această perioadă, comercianţii au lăsat destul de mult preţurile, astfel că oricine îşi poate permite să aibă pe masă legumele şi fructele dorite. Diminuările de preţuri au început în urmă cu câteva săptămâni şi probabil vor con- tinua până la sfârşitul verii.
Totuşi, bugetele crescătorilor de animale sunt afectate în continuare de preţurile mari ale cerealelor. Piaţa en-gros din Buzău nu pare să ofere o paletă largă de cereale, motiv pentru care buzoienii se mulţumesc şi cu cu ceea ce li se oferă în pieţe şi târguri. Vânzătorii de cereale au ridicat puţin preţurile, astfel că un kilogram de grâu costă 1-1,1 lei, cel de orz are acelaşi preţ, la fel ca şi porumbul.
În ceea ce priveşte legumele, preţurile lor au devenit, în această lună, accesibile tuturor buzunarelor. În pieţele din judeţul Buzău kilogramul de cartofi este comercializat cu 1,2- 2 lei, varza cu 1 – 1,5 lei, ceapa cu 2,5 – 3 lei, morcovul cu 2 – 3 lei. O scădere considerabilă a fost operată la preţul castraveţilor care, de la 4,5 – 5 lei kilogramul, acum sunt vânduţi cu 1 – 1,5 lei. O situaţie similară este întâlnită şi la roşii, al căror preţ a scăzut de la 6 lei pe kilogram la 3 lei.
Ardeii graşi costă, în prezent, 5 lei kilogramul, de la 9 lei, aceeaşi diferenţă fiind constatată şi la vinete, de la 7 lei pe kilogram, în urmă cu aproape o lună, la 3 lei, în prezent. Reduceri de preţuri au fost înregistrate şi la fructele de sezon. Caisele sunt comercializate cu 4 lei, de la 7 lei, iar piersicile de la 6 lei au ajuns la 3,5 – 4 lei. La piaţă se mai găsesc încă şi căpşuni, care costă, în medie, 7 lei kilogramul, dar şi cireşe, cu circa doi l