Cu câteva zile în urmă, preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu, a avut o răbufnire în care i-a replicat unui coleg că “Ceauşescu era destul de dreapta dacă te gândeşti tu bine aşa”. Acelaşi Crin Antonescu susţine însă că el însuşi şi Partidul Naţional Liberal sunt singura forţă de dreapta autentică din România. Logic, dacă este adevărat că Ceauşescu era de dreapta şi dacă este de asemenea adevărat că Antonescu&PNL reprezintă dreapta din România, atunci rezultă că Antonescu&PNL reprezintă urmaşii politici legitimi ai lui Ceauşescu. Ceea ce este în bună măsură adevărat, dar nu pentru că premisele ar fi adevărate.

Afirmaţia domnului Antonescu este relevantă pentru că ne oferă posibilitatea unei incursiuni rare în gândirea domniei sale, de obicei înfăşurată într-un văl retoric fără substanţă şi de cele mai multe ori fără noimă şi, în al doilea rând, pentru că ne oferă o cheie în care putem citi şi interpreta modul în care al doilea om în stat înţelege să conducă procesul de revizuire a Constituţiei şi obiectivele pe care ţinteşte. Cum nu avem, precum alţi comentatori, acces direct la gândurile, dorinţele şi intenţiile liderilor noştri, trebuie să ne mulţumim cu ceea ce spun şi fac aceştia. Dacă faptele şi spusele se contrazic, aceasta este problema lor, nu a noastră.

Domnul Antonescu sugerează că “s-a gândit bine aşa” la apartenenţa lui Ceauşescu la dreapta politică. Nu este singurul şi nu este nici pe departe original. La noi, cel mai cunoscut exponent al acestui “curent” de gândire este Ion Iliescu. În 2009, cu prilejul aniversării a 20 de ani de la revoltele din 1989 din Estul Europei, editorul publicaţiei The Socialist Worker, Alan Maass, publica o serie de articole a căror teză centrală era că revoluţiile din 1989 au fost în esenţa lor revoluţii anticapitaliste în care clasa muncitoare s-a ridicat împotriva oprimării