Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Un snop” - lansări de carte la „Aletheia”

Publicat in Mesagerul de BN, marți 18 iunie 2013 ·

-AA+A

„Un snop” - lansări de carte la „Aletheia” foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BNÎn librăria Casa Cărţii „N. Steinhardt” au început luni, de la ora 17.00, „Zilele Aletheia”, dedicate împlinirii a 22 de ani de activitate a Societăţii „Aletheia”.

Evenimentul s-a derulat în jurul cărţii şi al literaturii. Publicul numeros a fost salutat de Virgil Raţiu, directorul editurii „Aletheia” şi moderatorul întâlnirii, după care managerul societăţii, Cornelia Macarie, a făcut un dens istoric al începutului, al paşilor până în prezent. A pornit apoi „maratonul” lansării cărţilor. În frunte, Florin John Partenie cu volumul de poezii „Liber de causis” (Editura „Charmides”), despre care au vorbit dr. Gavril Ţărmure, Ştefan Manasia şi Dan Coman, spunând între altele că autorul face parte din grupul literar „Gloria Bistriţa” (alături de Marin Malaicu Hondrari, Dan Coman şi Ana Dragu), că scrie o poezie pe alocuri criptică, „ştie să tacă în poezie”, şi că este „un tânăr maestru al eroticii în poezia contemporană”. În continuare, poetul Nicolae Bosbiciu a prezentat cartea „Capriciu (25)” de Daniel Sidor - „O carte antrenantă, o poveste de viaţă, tristeţe, supravieţuire”, apoi criticul literar George Ţâra a recenzat pentru cei prezenţi volumul „Douăzeci”, proză scurtă de Cornel Cotuţiu - „o bună antologie de autor”, a spus Ţâra, şi s-a oprit la debutul lui Pavel Târnovan cu „Viaţa este frumoasă”, publicată la 92 de ani, „o carte extraordinară de istorie orală şi a mentalităţilor”, după părerea aceluiaşi; autorul are 92 de ani şi un trecut fabulos ca experienţă de viaţă. Poeziile muzicianului Constantin Rîpă, din volumul „Fiindu-ţi aproape” (Editura „Charmides”), au fost comentate de Ovidiu Pecican, spontan, asociativ, ludic - „Avem în faţă un mare muzician şi iubirea lui nu are vârstă”, iar Alex

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 52 minute
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident rutier tragic în Sibiu. Un copil de 6 ani a murit

Ziua Constanta acum 49 minute
Un copil de șase ani a murit în urma unui accident produs în județul Sibiu, pe DJ 106. În accident au fost implicate două mașini. Un accident rutier a avut duminică, 29 decembrie 2024, în județul Sibiu, pe DJ 106. Potriviti ISU Sibiu, în accident a

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 3 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum o ora
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 2 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum o ora
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 2 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Şeful OMS „a scăpat de moarte la limită”, după ce a fost surprins în atacul de pe aeroportul din Yemen

Libertatea acum 17 minute
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de la moarte” în timp ce au fost prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum o ora
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 4 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°