Cred că ne-am pierde timpul dacă am lua la puricat propunerile de modificare a Constituţiei. Adevărat este că multe dintre acestea miros de la o poştă a răzbunare după oribilul an 2012.
Dar haideţi să judecăm cu calm, în afara eventualelor pasiuni politice - atâtea câte mai pot fi nutrite, fără riscul de a cădea în penibil, în această ţară în care dezamăgirea a devenit un un loc comun.
Pe unii îi îngrijorează reducerea atribuţiilor preşedintelui. Să fim realişti: Vaclav Havel, de exemplu, a fost un preşedinte excepţional pentru Cehia, deşi cu atribuţii mult reduse, în comparaţie cu omologul român. La fel, italianul Giorgio Napolitano, un fel de ”bunic” al naţiunii ( altfel ales de Parlament şi nu direct de popor), a găsit soluţiile pentru a scoate ţara dintr-o gravă criză politică, după alegerile nedecise din primăvară. Regele Belgiei nu are puteri politice, dar intervenţia sa publică din vara anului 2011 a dus până la urmă la sfârşitul lungii crize de guvern. A fost pentru prima dată de la al doilea război mondial încoace, când un monarh belgian a pronunţat pentru expresia ”situaţie gravă”, iar asta a produs o puternică emoţie în ţară.
Asta ar trebui să ne îngrijoreze pe noi: că nu vom avea prea curând un lider care să se bucure de respectul tuturor, indiferent de felul în care a fost desemnat sau de cine l-a votat şi cine nu.
Altfel, există republici parlamentare care funcţionează excepţional, la fel şi republici prezidenţiale, ca să nu mai vorbim despre monarhiile constituţionale. Pe de altă parte, sisteme prezidenţiale de inspiraţie nord-americană, transplantate în sudul continentului, au dus la derapaje de tipul Hugo Chavez. După cum există şi republici parlamentare care se pot îndepărta de la valorile democraţiei, vezi Ungaria vecină.
Marea Britanie nu are o Constituţie scrisă, bazele democraţiei fiind puse printr-o serie de legi,