Primul caz în urma căruia a ieşit la iveală, în mod public, modul cum au înţeles unii jurnalişti să îşi cîştige existenţa a izbucnit în 2005. Atunci, conducerea managerială şi editorială a cotidianului Ziua de Iaşi a fost acuzată oficial de şantaj prin presă. “Parchetul Naţional Anticorupţie (devenit între timp Direcţia Naţională Anticorupţie – DNA) a declanşat urmărirea penală împotriva a cinci angajaţi ai cotidianului mai sus menţionat.

Printre cei anchetaţi s-au aflat directorul ziarului, Florin Ghiocel Asimionesei, acuzat că ar fi încercat, prin ameninţări şi şantaj, să obţină contracte de publicitate de la oameni de afaceri locali, redactorul-şef, Alin Tocan, un alt fost director, directorul de marketing şi un agent publicitar. Plângerea împotriva acestora a fost depusă de avocatul Mihail Vlasov, care reprezenta un grup de 11 oameni de afaceri locali, printre care şi deputatul, la acea vreme, Relu Fenechiu. Reţeta după care acţionau cei incriminaţi era clasică. Oamenii de afaceri locali le-au declarat procurorilor că ziarul declanşa împotriva lor o serie de atacuri nefondate. Apoi, pentru a încheia campaniile de presă, jurnaliştii solicitau celor în cauză să încheie contracte de publicitate cu cotidianul”,am arătat în volumul “Mass-media şi democraţia în România post-comunistă”, la care am colaborat şi care a fost lansat luna aceasta de Editura Institutul European din Iaşi.

Dosarul de şantaj de la Ziua de Iaşi nu a fost unul simplu. Până la urmă au fost trimişi în judecată doar directorul Florin Asimionesei şi redactorul-şef Alin Tocan, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj şi asociere pentru comiterea de infracţiuni. Cei doi au invocat în apărarea lor, ca şi reprezentanţii Antena Group astăzi, că prin procesul în care sunt târâţi se încearcă restrângerea libertăţii de exprimare a presei. Mai mult, au cerut strămutarea dosarului la Cluj, din c