Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aşa te aperi de ultraviolete şi de arşiţa care vine din Africa!

Publicat in Click, miercuri 19 iunie 2013 ·

Credeam că nu mai vine vara, dar ne-a lovit canicula! Nici un nor pe cer şi soare nemilos. Un val de arşiţă a urcat din nordul Africii şi ne aduce temperaturi mult mai mari decât ar fi normal. Totodată, apare riscul arsurilor din pricina radiaţiilor ultraviolete. Click! vă spune cum să vă protejaţi.

Azi va fi cea mai fierbinte zi din acest an. În tot sudul şi vestul ţării, temperaturile vor urca peste pragul de caniculă, de 35 de grade la umbră, dar şi în celelalte regiuni vor fi valori mari.

Meteorologii ne avertizează că astăzi nu ne vom simţi confortabil: indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 al disconfortului termic. Cu alte cuvinte, organismul va face mari eforturi să reziste la soare fierbinte şi nici o adiere de vânt. Vor fi 36 de grade în Banat şi sudul Olteniei, posibil mai mult în Lunca Dunării.

Clujenii vor respira la 31 de grade, iar bucureştenii la 33 de grade. La munte, în Braşov, vor fi 30 de grade. Nivelul radiaţiilor ultraviolete (indicele UV) va urca la cota 8-9 în tot sudul ţării, extrem de periculos.

Ce sunt aceste radiaţii?

„Indicele UV este o estimare a nivelului radiaţiei ultraviolete la suprafaţa Pământului. Se calculează cu scopul de a ajuta populaţia să se protejeze, în condiţiile unui cer senin.

ANM afişează zilnic hărţile cu nivelul UV, pentru informarea populaţiei. Unii nu rezistă la nivel 6, alţii nu au probleme nici la nivel 10. Fiecare organism reacţionează altfel, în funcţie de culoarea pielei, de vârstă şi de gradul de sănătate.

Cei care se ştiu sensibili ar trebui să evite expunerea la soare pentru timp îndelungat", ne-a explicat meteorologul Dinu Mărăşoiu, de la ANM. Valoarea indicelui UV este estimată în funcţie de concentraţia stratului de ozon, localizarea geografică, poziţia Soarelui. Scara indicelui UV este de la 0, la 11+. Cu cît est

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dragoş Pîslaru: 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026 / Avem confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta nonrambursabilă

News.ro acum 43 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, marţi, că aproximativ 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, dar că au confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Ministrul Fondurilor Europene vine cu veşti proaste: România riscă să piardă 6,3 miliarde euro din PNRR din cauza întârzierilor

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că România se află într-o situaţie dificilă cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, riscând să piardă aproximativ 6,3 miliarde de euro din proiecte care nu mai pot fi final

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

DNA, percheziţii la mai multe persoane şi instituţii din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud / Suspiciuni de corupţie, în perioada decembrie 2024 – martie 2025

News.ro acum 34 minute
Procurorii DNA fac, marţi, nouă percheziţii la mai multe persoane şi instituţii publice din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud, într-un dosar ce vizează suspiciuni de corupţie, faptele fiind comise în perioada decembrie 2024 – martie 2025. ”Procurorii

Tânără din Bistriţa-Năsăud, reținută după ce a creat un cont fals cu poza criminalului din Mureș și a amenințat-o pe mama victimei

HotNews acum 2 ore
O tânără de 24 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost reţinută pentru 24 de ore, sub acuzația că a creat un cont fals pe o reţea de socializare folosind fotografia lui Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis fosta parteneră și i-a incendiat cas

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 3 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Summit european dedicat orașelor din UE și din țările candidate, la Timişoara

Timpolis acum o ora
Primăria Municipiului Timișoara organizează, în această toamnă, Timișoara Cities Summit, un eveniment internațional dedicat extinderii Uniunii Europene și colaborării dintre orașele din UE și cele din țările candidate. Președintele României, Nicușor

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°