Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacanţă fără accidente

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 19 iunie 2013 ·

* elevii de la mai multe şcoli au primit vizita poliţiştilor, care le-au explicat cum trebuie să traverseze şi pe unde pot circula cu bicicleta sau rolele

Pentru a nu cădea victime ale unor accidente rutiere, în perioada vacanţei de vară, elevii au primit sfaturi utile din partea poliţiştilor rutieri. Poliţiştii le-au amintit elevilor de ce este important ca fiecare participant la trafic să respecte regulile de circulaţie. Ca şi pietoni, cei mici trebuie să fie foarte atenţi atunci când traversează, pentru a nu îşi pune viaţa în pericol.

Poliţiştii Serviciului şi Biroului Rutier s-au întâlnit săptămâna trecută cu elevii din câteva şcoli gimnaziale din municipiu şi judeţ. În prag de vacanţă, elevii de la Şcoala Gimnazială "Fănuş Neagu" au primit vizita poliţiştilor care le-au reamintit cele mai importante reguli de circulaţie, fiind organizate şi patrule şcolare. "Elevii au înţeles că trebuie să se deplaseze numai pe partea dreaptă a drumului şi să se asigure temeinic atunci când vor să traverseze", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila. Totodată, poliţiştii le-au atras atenţia elevilor să nu circule cu bicicleta pe drumurile publice, pentru a nu cădea victime ale unor accidente.

Şi atunci când merg cu rolele, copiii trebuie să meargă în locuri special amenajate (parcuri) sau pe trotuare, nicidecum printre maşini.

Întâlnirile poliţiştilor au continuat şi cu elevii de la Şcoala Gimnazială Lanurile. Ei au vizionat un filmuleţ privind trecerea în siguranţă a drumului public, semnificaţia semaforului sau reguli de conduită atunci când circulă cu autobuzul. Poliţiştii au organizat şi activitatea intitulată "Caravana prevenirii", îndreptându-şi atenţia spre elevii de la Liceul Tehnologic Însurăţei.

* elevii de la mai multe şcoli au primit vizita poliţiştilor, care le-au explicat c

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Irina Begu a câştigat turneul WTA de la Iaşi, după ce a învins-o pe Jil Teichmann în finală

Mediafax acum 41 minute
Pentru Begu a reprezentat cel de-al şaselea titlu WTA din carieră şi primul după trei ani. Begu a dominat primul set, câştigându-l fără să cedeze vreun game, în doar 29 de minute. În setul secund, Teichmann a început mai bine, adjudecându-şi primul

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum 47 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 4 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

„Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit, după ce a fost în comă timp de 20 de ani

HotNews acum 23 minute
Prințul saudit Al-Waleed bin Khaled bin Talal Al Saud, fiul prințului Khaled bin Talal Al Saud, membru marcant al familiei regale saudite, a murit sâmbătă, la vârsta de 36 de ani, după ce a stat în comă aproape 20 de ani, transmite Le Figaro. Decesu

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum o ora
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°