Titlul de  mai sus, în exprimarea completă a ideii pe care încearcă să o poarte, ar fi trebuit să apară în forma ,,  ceea ce s-a dorit – şi încă se doreşte – a reprezenta marea teroare’’. Ar mai putea fi ca variantă la acesta, sintagme precum ,, mahalaua planetară’’ sau, ceva mai rafinat, dar şi mai dramatic spus, ,, dezintegrarea planetară’’

Teroarea a fost, oricum, principalul instrument al istoriei. Prizonierii armatelor învinse de asisieni erau ucişi prin torturi cu totul inimaginabile pentru o minte normală, aparţinând individului format într-o civilizaţie minim sustrasă celei mai grave patologii psihice. În principiu, a tortura înseamnă a fi mintal alterat, într-o lume generalizat afectată de boala sufletului, a crierului, conştiinţei. S-a socotit, însă, probabil , că frica este singurul mod eficace de a supune şi controla fiinţa umană. Ceea ce m-a mirat cu deosebire a fost însă tocmai nobleţea figurilor de militari asinieni, aşa cum arată acestea , de exemplu, în basoreliefurile antice, expuse la ,, Pergamon’’ Însuşi Pericle, după ce răzbună victoria flotei din Samos, aflată sub ordinele filozofului Melisos, asupra celei ateniene, condusă iniţial de Sofocle, prin înfrângerea inechivocă a cetăţii greceşti ostile,supune cetăţenii samieni, el, democratul strateg şi arhonte, cu alura sa cvasi-divină, în reprezentarea ca bust, de către Cresilas, la torturi nu cu mult mai puţin sinistre decât cele practicate de asinieni. Dacii îşi ardeau prizonierii, fie aceştia chiar şi romani, deci viitorii învingători, care însă nu s-au lăsat, se pare, terorizaţi din atâta lucru. Atentatul la adresa unui suveran, ori la aceea a suveranităţii statului, se pedepsea, în toată lumea pretins civilizată a Europei de până la Marea Revoluţie Franceză, prin ruperea în bucăţi de viu , evident, a atentatorului. Ravaillac, asasinul lui Henric IV al Franţei, şi Damien, c