Referendumul propus de Traian Băsescu a pus în mare încurcătură clasa politică din România. Consilierul său politic, Sebastian Lăzăroiu anticipează ce s-ar putea întâmpla în perioada următoare. Sursa: MARIAN ILIE
Evz: Când va avea loc referendumul propus de Preşedinte?
Sebastian Lăzăroiu: Preşedintele a expediat pe adresa Parlamentului în seara zilei de marţi (11 iunie) scrisorile privind declanşarea procedurii convocării referendumului. Termenul legal de 20 de zile expiră în prima săptămână din luna iulie şi atunci, indiferent de aprobarea sau refuzul Parlamentului, el poate emite Decretul privind organizarea referendumului. Trebuie precizat că Preşedintele nu doreşte acest lucru. Dorinţa lui este ca în noua Constituţie să fie introduse rezultatele referendumului din anul 2009, privind numărul de deputaţi şi senatori şi Parlament unicameral.
Vedeţi posibil aşa ceva?
Este mult mai complicat decât pare. În primul rând, dacă se menţine pe linia de anul trecut, Curtea Constituţională nu va accepta o Constituţie în care să se ignore voinţa poporului, exprimată prin referendumul din 2008.
Pe de altă parte, eu nu sunt convins că Victor Ponta sau Crin Antonescu ar avea ceva împotriva reducerii numărului de deputaţi şi senatori şi a înfiinţării parlamentului unicameral. Dar şi ei sunt cu mâinile legate. Nu-şi pot controla partidele pe care le conduc. Teoretic, parlamentarii nu vor vota niciodată rezultatele referendumului din 2009 şi ale unuia din acest an pentru că ei îşi reduc cu 50% şansele de a mai prinde un loc. Din acest motiv, rezultatele referendumului nu au fost încă puse în practică. Realitatea este că de 23 de ani Parlamentul, indiferent ce compoziţie a avut, este rupt de poporul român.
Înseamnă că ei nu ar vota nici în prezent…
Dacă ar proceda aşa ar pierde multe procente în alegeri. Va fi greu, de exemplu pentru Crin Antone