Fiul cel mare al preşedintelui iranian ales Hassan Rohani s-a sinucis în 1992 ca protest faţă de legăturile strânse ale tatălui său cu Ghidul Suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, relatează ynetnews.com.
"Urăsc guvernul rău, minciunile tale, corupţia, religia, standardele tale duble şi ipocrizia ta", scria fiul viitorului preşedinte în scrisoarea de adio, publicată la Londra de un comentator politic iranian exilat, Ali Reza Nouri.
"Îmi este ruşine să trăiesc într-un astfel de mediu în care sunt forţat să îmi mint prietenii în fiecare zi, să le spun că tatăl meu nu este parte la aceasta. Să le spun că tatăl meu iubeşte această naţiune, în timp ce eu cred că nu este adevărat. Îmi face rău să te văd pe tine, tatăl meu, sărutându-i mâna lui Kkamenei", afirmă scrisoarea, publicată în cotidianul cu sediul la Londra al-Sharq al-Awsat.
Presa oficială iraniană a atribuit sinuciderea tânărului unei iubiri neîmpărtăşite.
Rohani a avut cuvinte aspre pentru fiul său care, susţine el, a comis un mare păcat punându-şi capăt vieţii. În orice caz, el s-a asigurat că acesta a fost înhumat într-un loc select din templul fondatorului Republicii Islamice, ayatollahul Ruhollah Khomeini.
Fiul cel mare al preşedintelui iranian ales Hassan Rohani s-a sinucis în 1992 ca protest faţă de legăturile strânse ale tatălui său cu Ghidul Suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, relatează ynetnews.com.
"Urăsc guvernul rău, minciunile tale, corupţia, religia, standardele tale duble şi ipocrizia ta", scria fiul viitorului preşedinte în scrisoarea de adio, publicată la Londra de un comentator politic iranian exilat, Ali Reza Nouri.
"Îmi este ruşine să trăiesc într-un astfel de mediu în care sunt forţat să îmi mint prietenii în fiecare zi, să le spun că tatăl meu nu este parte la aceasta. Să le spun că tatăl meu iubeşte această naţiune, în timp ce eu cr