Senatul a aprobat demisia preşedintelui Institutului Cultural Român (ICR), Andrei Marga, şi a vicepreşedintelui Horia Gârbea, după ce Comisiile de Cultură şi de Politică Externă au decis revocarea acestora din funcţie. Totodată, ca urmare a votului din plen, Senatul a decis revocarea din funcţie a vicepreşedintelui ICR, Vladimir Simon, cu 83 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi 12 abţineri.
În cursul zilei de luni, preşedintele Comisiei de cultură a Senatului, pesedistul Georgică Severin, a anunţat că Andrei Marga va fi demis de la conducerea ICR pentru că nu a depus la timp raportul de activitate pe 2012 şi contul de execuţie bugetară.
Pe de altă parte, la scurt după ce anunţul a fost făcut, Marga şi-a dat demisia din funcţie de preşedinte, acuzându-l pe Severin că lucrează cu falsuri. Mai mult, Marga s-a arătat nemulţumit, susţinând că încă de la acceptarea funcţiei "s-au lansat defăimări, tipice înţelegerii primitive a politicii, mai ales după reţeta deformării celor spuse, pentru a putea fi combătute”.
Mai mult, chiar şi premierul Victor Ponta a criticat activitatea Institutului, spunând că "situaţia la ICR nu merge cum ar trebui". De altfel, şeful Executivului a cerut şi luarea unor măsuri politice.
În ce priveşte situaţia vicepreşedintelui Horia Gârbea, după ce Comisiile reunite au hotărât revocarea din funcţie, acesta a anunţat că nu-şi va da demisia din funcţie, spunând că "nu se simte vinovat de nimic". Cu toate acestea, Gârbea a demisionat din funcţie, înainte de a fi revocat de Senat.
Senatul a aprobat demisia preşedintelui Institutului Cultural Român (ICR), Andrei Marga, şi a vicepreşedintelui Horia Gârbea, după ce Comisiile de Cultură şi de Politică Externă au decis revocarea acestora din funcţie. Totodată, ca urmare a votului din plen, Senatul a decis revocarea din funcţie a vicepreşedintelui ICR, Vladimir Simon,