Cântăreaţa Alexandra Stan a ajuns la spital cu vânătăi şi echimoze, după ce ar fi fost bătută de managerul ei Marcel Prodan, pe marginea unui drum naţional din Constanţa. Am văzut siderată că o serie de persoane jubilează și cred că ochiul vânăt al cântăreței și corecția generală pe care i-a aplicat-o (fostul sper) manager e o lecție bine-meritată. Pentru ce, aș vrea să știu. Bun, nici mie nu-mi place muzica (vorba vine) cu care s-a lansat și a rămas în topuri Alexandra Stan. Dacă nu-mi place, sunt liberă să ascult altceva. Nu trebuie să visez la acadele sau trompete sau mai știu eu ce aluzii sexuale se găsesc în clipurile și textele pieselor ei. Slavă cerului sunt o sută de posturi de muzică și mii de alte surse de unde să îmi aleg muzica pe internet. Să spui că e ok că o tânără (fie ea și vedetă de carton) a ajuns la spital mi se pare incredibil. Nu mă interesează câți bani a câștigat (deși am o bănuială că banii ei se află tot în contul managerului) și nici alte aspecte de acest gen. Nu are de ce să mă intereseze. Personal grija față de soarta caprei vecinului nu m-a pasionat niciodată. Mă întreb cât de redus social trebuie să fii ca așa ceva să te intereseze iar răul altcuiva (indiferent cine e acesta) să te bucure. Și tot încerc să sper că nu e ceva ce ne e specific nouă ca nație însă mi-e din ce în ce mai greu.

Mi se pare odios ca un manager, oricare din lumea asta, să aibă acces la mail-ul, site-ul şi la contul de Facebook ale persoanei pe care o manageriază. Doar el. Și că poate, în numele altcuiva, să mintă în legătură cu niște fapte evidente care în oricare dintre țările civilizate spre care tot tindem să ne îndreptăm ar fi considerate ca fiind pasibile de dosar penal. Ce facem în cazul ăsta? Oameni buni, simplul fapt că așa ceva s-a întâmplat și tot ar trebui să ne pună pe gânduri. Dincolo de ura pentru muzica de proastă calitat