Cea mai înaltă instanţă administrativă a ţării, Consiliul de Stat din Grecia, a anulat luni seară,”’temporar”, decizia guvernului de a închide radio-televiziunea publică ERT şi a dispus redeschiderea sa până la constituirea unui nou organism audiovizual public.
Recursul sindicatului ERT împotriva deciziei de închidere a avut succes la Consiliul de Stat care le-a cerut miniştrilor responsabili de acest dosar să ia măsuri pentru a asigura punerea „temporară” în funcţiune a televiziunii publice, a precizat o sursă judiciară. Anterior, premierul conservator elen, Antonis Samaras, le-a propus din nou celor doi parteneri din coaliţia de guvernare redeschiderea „provizorie” a radio-televiziunii publice sub conducerea unei comisii tripartite, potrivit Agerpres. O comisie formată din reprezentanţi ai celor trei partide din coaliţie va fi însărcinată cu “angajarea unui număr de jurnalişti care vor avea ca sarcină să facă din nou să funcţioneze radio-televiziunea publică” până când va fi adoptat un nou proiect de lege privind audiovizualul public, a precizat o sursă judiciară. “, La o zi după închiderea unilaterală a posturilor de televiziune şi a staţiilor de radio publice, decisă fără acordul partenerilor de coaliţie, guvernul a prezenta miercuri un proiect de lege pentru restructurarea audiovizualului public elen în jurul unei societăţi pe care a numit-o Nerit. Pentru a evita o criză politică şi perspectiva unor alegeri anticipate, Samaras a propus un program în „şapte puncte”. Printre aceste puncte se numără şi o viitoare remaniere guvernamentală, până la sfârşitul lunii iunie.
Cea mai înaltă instanţă administrativă a ţării, Consiliul de Stat din Grecia, a anulat luni seară,”’temporar”, decizia guvernului de a închide radio-televiziunea publică ERT şi a dispus redeschiderea sa până la constituirea unui nou organism audiovizual public.
Recur