Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Cireşe de la Bordeşti pentru copiii de la Fundaţia „Sfântul Sava” din Buzău

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 19 iunie 2013 ·

Enoriaşii parohiei Bordeştii de Jos, la îndemnul preotului dr. Cristinel Muscalu au strâns cireşe şi vişine, pe care le-au dăruit Fundaţiei pentru Copii „Sfântul Sava” din Buzău. Cunoscând impresionanta activitate pe care o desfăşoară părintele Mihail Milea de la Buzău prin intermediul fundaţiei, părintele Cristinel Muscalu împreună cu profesorul de religie Laurenţiu Rotaru au simţit că este nevoie ca şi enoriaşii bordeşteni să ofere un sprijin pentru bunul mers al lucrurilor în cadrul fundaţiei. Dat fiind faptul că zona Bordeştiului este o zonă binecuvântată de Dumnezeu cu toate soiurile de pomi, parohul a îndemnat lumea la biserică, de praznicul Înălţării Domnului, să adune cireşe sau vişine pe care să le dăruiască bătrânilor şi copiilor de la Buzău.

Fundaţia „Sfântul Sava” din Buzău activează simultan în trei direcţii: social, cultural şi misionar. Din punct de vedere social are o cantină, două aşezăminte pentru bătrâni la Câmpeni şi la Ulmeni în judeţul Buzău, două campusuri pentru copii la Bisoca şi în Deltă la Maliuc, un centru de urgenţă numit „Violenţa în familie” unde sunt primite mame cu copii care sunt alungate de soţi de acasă. De asemenea, din punct de vedere cultural, sub patronajul fundaţiei există un cor de copii, două şcoli de arte şi meserii, un after-school, un institut ortodox român de ştiinţe creaţioniste, un muzeu, o bibliotecă de carte religioasă şi alte multe proiecte filantropice atât în ţară cât şi peste hotare. „Mulţumirea noastră a fost enormă atunci când am ajuns la Buzău şi când în faţa copiilor ce urmau a merge să servească masa, părintele profesor Milea i-a anunţat că le-a pregătit o surpriză dulce. Reacţia lor spontană plină de mulţumire şi de bucurie mi-a ajuns la inimă şi atunci cu adevărat am simţit că osteneala noastră nu a fost în zadar. De spus ar mai fi faptul că această colaborare are rădăcini mai vechi. Mai m

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep s-a retras de la Australian Open şi Auckland. Anunţul fostului lider WTA

News.ro acum 2 ore
Simona Halep a anunţat, joi, că nu va putea participa la turneul de la Auckland şi la Australian Open, pentru care primise wild card, ea având probeme la genunchi şi umăr. Halep îşi propune să revină în circuit la turneul de la Transylvania Open, în

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum 55 minute
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum o ora
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum 11 minute
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Stare de urgență în Rusia din cauza unei scurgeri de țiței provocate de două petroliere în Marea Neagră

Adevarul acum 9 minute
Rusia a declarat joi, 26 decembrie, stare de urgenţă la nivel federal din cauza unei scurgeri de ţiţei cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a transmis Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, conform Agerpres.

Premier League: Manchester City a remizat cu Everton, scor 1-1. Haaland a ratat un penalti

News.ro acum 34 minute
Formaţia Manchester City a remizat, joi, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Everton, într-un meci din etapa a 18-a a campionatului Angliei. City a deschis scorul prin Bernardo Silva, în minutul 14, iar Everon a egalat în minutul 36, prin Ndiaye.

Rusia încearcă să minimalizeze speculaţii prin care este acuzată de doborârea avionului Azerbaijan Airlines în Kazahstan

News.ro acum 3 ore
Rusia şi Kazahstanul încearcă să tempereze speculaţii cu privire la cauza prăbuşirii unui avion aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines, iar Kremlinul cere să se aştepte rezultatul investigaţiei, după ce un oficial ucrainean din cadrul securi

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 22 minute
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Un atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines provoacă întârzierea unor zboruri

News.ro acum 54 minute
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dintr-o serie de at

Alertă meteo. Avertizări de ninsoare și viscol, în a doua zi de Crăciun

Ziare.com acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că joi, 26 decembrie, vremea va fi rece, cerul va avea înnorări temporare și local vor fi precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte. De asemenea, vor fi și intensificări pu

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°