Împlinindu-se 124 de ani de la moartea poetului, cu trei zile în urmă, la Hliboca (Ucraina, la 30 de km de Cernăuți) urma să se desfășoare ceremonia dezvelirii bustului lui Eminescu. Fusese instalat pe soclu joi, în fața Muzeului Etnografic. Vineri dimineața, directoarea muzeului constată cu stupefacție că bustul… nu mai are cap. Descăpățânarea s-a petrecut peste noapte, utilizându-se două eficiente unelte: ura și barosul. Șeful administrației regionale, Mihailo Papiev, vede în acest gest „o încercare de perturbare” a eforturilor președintelui Ianukovici vizând integrarea europeană a Ucrainei. Mă îndoiesc: se merge prea departe cu prepusul.

Ucraina mai este autoare a unui gest neprietenos față de memoria poetului: mormântul surorii lui Eminescu, dna Dollitzsturm, a fost revândut și osemintele Aglaiei expediate la groapa comună. Dacă atunci va fi fost vorba (poate) de ignoranță, acum sunt limpezi resorturile intoleranței naționaliste. Autoritățile speră că făptașii vor fi repede identificați, bustul (ridicat prin subscripție publică de românii din zonă) reîntregit și, în consecință, ceremonia va avea loc, dacă nu chiar la data stabilită, oricum, în câteva zile.

N-am vești proaspete; le aștept cu emoție. Chestiunea în sine – agresarea statuilor – nu-i noutate. Cum se petrecea o reașezare a temeiurilor religioase, cum se abătea urgia supra reprezentărilor vechilor divinități. Cum izbucnea o zaveră, cum intra în funcție barosul. Înaintea ghilotinărilor din timpul Revoluției Franceze (1898) au fost decapitate 28 de statui din ansamblul sculptural al bisericii Notre Dame. Motivația religioasă trece, repede, în plan secund, începând să prevaleze net cea politică.

Lucram la Chișinău când a fost demolat, cu statuia lui Lenin cu tot, „chetroiul” din Piața Marii Adunări Naționale. Ce tărăboi s-a iscat, câte proteste ale rusofonilor deprinși ca în cea mai măr