Gata cu metafizica... au venit căldurile! Vremea şpriţurilor... pardon, a subiectelor, uşoare! De vară!! Astăzi, despre scrisori!
Nu o să mă apuc acum, cum mai greşesc în alte dăţi, să fac mai întîi teoria subiectului. Toată lumea ştie ce sunt şi la ce folosesc scrisorile! Mă rog! Nu sunt foarte sigur, de exemplu, nici măcar de cei din lumea bancară, darămite dincolo de marginile ei profesional-ocupaţionale, cît de mulţi sunt cei ce ştiu că începuturile "industriei financiare", prin părţile noastre de civilizaţie modernă, ţin de nişte scrisori! De ideea genială potrivit căreia, în loc să cari banii cu tine în saci, pe samar, cu şansa uriaşă de a fi jefuit oricînd şi pe oricare dintre drumurile Europei, ori pe cele dintre Europa şi Ierusalim, mai bine să pui banii în grija unui preacinstit călugăr templier, să primeşti nişte înscrisuri şi, cînd vei ajunge la locul unde ai nevoie de bani, să le arăţi altuia, care pe dată îţi pune în traistă bănetul depus, mai puţin o "taxă" de operare! Sigur, dacă o să-l întrebaţi pe Jacques Attali, el o să vă spună, cu temei (vezi fabuloasa sa carte "Evreii, lumea şi banii", Fayard, 2002, Univers 2011), că invenţiile lucrului cu banii, scrisorile de schimb, scrisorile de credit, asigurările şi garanţiile de mărfuri coboară adînc în tradiţia biblică, care nu se sfieşte să le înfăţişeze, să le discute şi să le reglementeze ca pe oricare alte aspecte naturale ce-i privesc pe oameni şi relaţiile dintre comunităţile lor.
Cei pasionaţi de istorie ştiu foarte bine că unele dintre cele mai interesante şi precise relatări privind viaţa oamenilor de diferite categorii şi stări se află păstrate în scrisorile vremii. Cele mai multe, "violate" de cei interesaţi să le afle conţinutul, înainte de a ajunge la destinaţie, ori după aceea. Istoria diplomatică, ca şi istoria spionajului diplomatic, sunt amîndouă copile gemene ale artei şi nev
