Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensii mărite pentru foştii militari

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 19 iunie 2013 ·

Parlamentarii USL au votat legea 164 privind pensiile acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Deputatul PSD de Vrancea, Ciprian Nica, arată că noua lege înlătură inechităţile dintre beneficiarii ale căror venituri reale realizate lunar au fost identificate şi cei cărora nu li s-au putut identifica veniturile, din cauza distrugerii arhivelor sau deteriorării acestora în timp.

Social democratul susţine, printr-o declaraţie politică depusă la Camera Deputaţilor, că USL a demonstrat, încă o dată, că protejează dreptul fundamental la pensie al persoanelor afectate de procesul de recalculare şi revizuire impunându-se menţinerea cuantumului avut înaintea recalculării, pentru beneficiarii ale căror pensii s-au diminuat. Ciprian Nica precizează că acest vot pentru pensionarii militari se înscrie în seria de proiecte pe care Guvernul Ponta şi le-a propus din primele zile ale guvernării. „Din păcate însă, ani de zile, reprezentanţii guvernelor dumneavoastră, şi mă refer aici la PDL, nu au făcut nimic pentru cetăţenii acestei ţări. Preţul pentru că reprezentanţilor dvs. nu le-a păsat de cetăţenii acestei ţări a fost plătit tot de noi, de români. Şi, pentru că nu vreau să fiu acuzat de ipocrizie, vreau să vă aduc la cunoştinţă faptul că potrivit comisarului european Johannes Hahn, POS Transport va fi deblocat cel mai probabil săptămâna aceasta, după îndeplinirea câtorva formalităţi administrative. Acest lucru înseamnă că România va avea la dispoziţie 4,5 miliarde de euro pentru autostrăzi, dar şi infrastructura feroviară”, se arată în declaraţia politică.

Deputatul PSD spune că acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul POSDRU, POR, POS Mediu, iar acum POS Transporturi. Astfel, guvernul Ponta a moştenit aproape toate Programele Operaţionale blocate, ca urmare a neregulilor făcute în timpul guvernări

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 4 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 10 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 3 ore
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Vremea

București
acum

26°
lun.

25°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

22°
lun.

22°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

22°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°