Cel mai lung şi larg pod din cabluri din lume, Jiaxing-Shaoxing, cu o lungime de 10 kilometri şi o lăţime de 780 de metri, a fost inaugurat în China, după o perioadă de construcţie care a durat şapte ani. Podul cu şase benzi se întinde pe 10 kilometri (6,2 mile) deasupra golfuli Hanzhou, în Shaoxing, China. Este susţinut de două turnuri din cabluri, fiecare înalt de aproximativ 228 de metri, iar corpul principal are o lăţime de 780 de metri, scrie Daily Mail. După şapte ani de lucrări, podul Jiaxing-Shaoxing a fost inaugurat pe 28 mai, iar modificările finale au fost făcute luni, 17 iunie. Se aşteaptă ca podul să fie deschis traficului până la sfârşitul lunii iunie, potrivit news.xinhuanet.com. Podul impresionant este destinat vehiculelor care circulă exclusiv cu o viteză de peste 96 de kilometri pe oră: motocicletele şi maşinile a căror viteză maximă nu atinge 72 de kilometri la oră nu vor putea circula pe pod. Jiaxing-Shaoxing se întinde de la partea din faţă a Maqing Road, din districul Haicang, din Xiamen, până în Houzhai, Longhai, în Zhangzhou. Înainte să îl construiască pe acesta, China avea deja trei poduri în topul 10 al celor mai mari poduri din cabluri. Acum, Jiaxing-Shaoxing i-a luat locul Podului Russky din Vladivostok, Rusia, cel care deţinea recordul. Sursa: Mediafax.ro
Cel mai lung şi larg pod din cabluri din lume, Jiaxing-Shaoxing, cu o lungime de 10 kilometri şi o lăţime de 780 de metri, a fost inaugurat în China, după o perioadă de construcţie care a durat şapte ani. Podul cu şase benzi se întinde pe 10 kilometri (6,2 mile) deasupra golfuli Hanzhou, în Shaoxing, China. Este susţinut de două turnuri din cabluri, fiecare înalt de aproximativ 228 de metri, iar corpul principal are o lăţime de 780 de metri, scrie Daily Mail. După şapte ani de lucrări, podul Jiaxing-Shaoxing a fost inaugurat pe 28 mai, iar modificările finale au fost făcute luni, 1