Oz-er Golden Bacău este calificată la turneul final, dar Euroimpact Roman, nu.
Romanul nu va avea echipă în acest an la turneul final al campionatului național de minifotbal, competiție care va avea loc la Hunedoara, în perioada 4-7 iulie, și la care vor participa 20 de echipe, șapte calificate direct și 13 în urma meciurilor de baraj care au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.
Pentru prima oară, Oz-er Golden, firmă care organizează campionatele municipale ale Romanului și pune la dispoziție baza sportivă, nu va avea, ca reprezentantă a Romanului, echipă la turneul final național, întrucât nu a avut nici la meciurile de baraj.
Patru ani la rând, Oz-er Golden Roman a câștigat campionatul romașcan și a fost prezentă la turneul final național. Ediția 2012-2013 a campionatului Romanului a avut ca învingătoare, clară, echipa Euro Impact, una care s-a aflat foarte aproape de a se califica la turneul final. Euro Impact a învins cu 2-1, în primul meci al barajului de la Iași, echipa Salvatorii Vaslui. Cel de al doilea meci al grupei a fost între Railex Suceava și Salvatorii, iar la finalul timpului regulamentar scorul a fost egal. Conform regulamentului, s-a trecut la executarea loviturilor de departajare de la 7 metri, în urma cărora Railex a avut câștig de cauză, 4-3. În meciul decisiv, dintre Euroimpact și Railex, a învins cea de a doua, care a și obținut calificarea. Clasament: 1. Suceava – 5 p, 2. Roman – 3 p, 3. Vaslui – 1 p.
Oz-er Golden va avea totuși reprezentantă la turneul final, echipa soră din Bacău, cea care a avut o misiune extrem de ușoară la turneul de baraj, întrucât contracandidatele la calificare, din Sfântu Gheorghe și Odorheiu Secuiesc, nu s-au prezentat.
Turneul final al Cupei României la minifotbal se va desfășura la Piatra Neamț, în perioada 27-30 iunie, și va aduna la start 48 de echipe, cu 12 mai mul