Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recep Tayyip Erdogan: Complotul împotriva guvernului a fost dejucat

Publicat in Antena 3, marți 18 iunie 2013 ·

„Complotul” pus la cale împotriva guvernului turc de către protestatarii care au ocupat străzile timp de peste două săptămâni a fost „dejucat” datorită mobilizării susţinătorilor săi, a declarat, marţi, premierul turc Recep Tayyip Erdogan, informează AFP, citată de Agerpres.

„Populaţia a dejucat acest complot strângându-se cu sutele de mii” la mitinguri organizate de Partidul Justiţiei şi Dezvoltării la sfârşitul săptămânii trecute la Ankara şi Istanbul, a precizat premierul Erdogan, în cadrul discursului său săptămânal adresat membrilor AKP din parlament.

Premierul turc a adăugat că „poporul şi guvernul au dejucat acest complot” şi a continuat spunând că mitingul de susţinere reprezintă „imaginea reală” a Turciei.

Erdogan consideră că evenimentele petrecute în ultimele săptămâni în Istanbul şi în restul oraşelor din Turcia au fost organizate de „trădători şi complicii lor din străinătate”.

„Acest complot a fost dejucat, acest scenariu a fost aruncat la coşul de gunoi înainte de a pus în aplicare”, a afirmat şeful guvernului turc.

De asemenea, Erdogan le-a luat din nou apărarea forţelor de poliţie, extrem de criticate pentru brutalitatea lor împotriva protestatarilor.

În opinia lui Erdogan, poliţia „a trecut testul democraţiei”.

„Vom consolida în continuare forţele de poliţie. Vom creşte capacitatea lor de intervenţie”, a adăugat el.

Erdogan a încheiat anunţând că AKP intenţionează să organizeze noi mitinguri de mare amploare, începând de vineri, în alte trei oraşe din Turcia, plasate sub semnul apărării regimului.

Citeşte mai multe despre: turcia proteste turcia clasa akula II Recep Tayyip Erdogan

„Complotul” pus la cale împotriva guvernului turc de către protestatarii care au ocupat străzile timp de peste două săptămâni

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum o ora
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan răspunde tuturor întrebărilor despre măsurile fiscale într-o conferință de presă. LIVE de la ora 10.00

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan susține luni, de la ora 10.00, o conferință de presă în care este aşteptat să răspundă la toate întrebările referitoare la pachetele de măsuri economice adoptate de Guvernul Bolojan.

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 11 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/37°
mar.

22°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°