Duminică, 16 iunie, a început o nouă ediție a Cupei Municipiului Roman la tenis de câmp, turneu de categoria a doua organizat de Tenis Club Municipal Roman – condus de Dorin Harabagiu – pe terenurile din Parcul Municipal, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Roman. Concursul este rezervat grupelor de vârstă 10, 14 și 16 ani.
Marți, 18 iunie, s-au jucat finalele la grupa de vârstă 10 ani, unele în care nu a fost prezent niciunul dintre reprezentanții celor două cluburi romașcane.
În concursul feminin s-au înscris în concurs Riana Cobuz (TCM) și Alexandra Fârțescu (Clubul Atletic). Riana a încheiat competiția în faza optimilor de finală. Alexandra a învins-o în primul tur cu 6-1, 6-0 pe Alexia Rugină (Forum Sport), dar s-a oprit în sferturi, fază în care a cedat, 1-6, 0-6 în fața favoritei numărul 2, Evelina Gherasim (Kym Star). În finală a fost programată partida dintre Gherasim și Antonia Burduja (TC 2008 Dorohoi), favorita numărul 1.
Băieții au fost ceva mai mulți, patru, dar n-au reușit rezultate mai bune decât ale fetelor. Petru Doboș (CA), David Ciobanu (TCM) și Victor Grigoraș (TCM) au fost învinși din optimi, Grigoraș opunând mai multă rezistență, 3-6, 7-5, 1-6 cu Tudor Rășcanu (Vergilius Iași). În schimb, Matei Băncescu (CA) a trecut în primul tur de Alexandru Cocuț (Micul As Iași) cu 6-0, 6-0, dar a cedat în sferturi, 6-3, 1-6, 1-6 în fața favoritului numărul 2, Tudor Măgirescu (TC Bistrița Bacău). Acesta din urmă a jucat finala cu favoritul principal Rareș Rosin (Micul As).
Marți s-a dat startul și în competiția de la grupa de vârstă 14 ani. La fete, numărul înscrișilor a fost de doar patru, toate din Roman, o parte și de vârste mai mici, astfel că se va juca pe tablu șah: Antonia Enășoaie (TCM, locul 69 în clasametul FR Tenis), Adela Fărcășel (TCM), Maria Buciumanu (CA), Cristina Ursoi (TCM).
În concursul