Azi, Tribunalul București va decide dacă admite, sau nu, cererea lui Gigi Becali de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare din
Luni, Gigi Becali a spus în faţa instanţei că una dintre fiicele sale împlineşte 18 ani pe 7 iulie și că își doreşte foarte mult să participe la majoratul acesteia. Finanţatorul Stelei a spus că nu va accepta niciodată ca fetele şi soţia lui să vină la închisoarei, în vizită.
Un alt motiv pentru care Becali i-a cerut judecătorului să îl lase liber trei luni de zile este acela de a-şi face ordine în afacerile pe care le are, respectiv la societăţile Arcom Bucureşti, Avicola Iaşi şi Uzina Mecanică Drăgăşani, precum şi la FC Steaua.
Gigi Becali a arătat că, în opinia sa, poate fi lăsat trei luni în libertate, pentru că o astfel de situaţie nu ar ar ofensa opinia publică şi nici nu ar crea o stare de pericol social, precizând că a făcut donaţii şi acte de caritate de-a lungul anilor. Azi, Tribunalul București va decide dacă admite, sau nu, cererea lui Gigi Becali de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare din
Luni, Gigi Becali a spus în faţa instanţei că una dintre fiicele sale împlineşte 18 ani pe 7 iulie și că își doreşte foarte mult să participe la majoratul acesteia. Finanţatorul Stelei a spus că nu va accepta niciodată ca fetele şi soţia lui să vină la închisoarei, în vizită.
Un alt motiv pentru care Becali i-a cerut judecătorului să îl lase liber trei luni de zile este acela de a-şi face ordine în afacerile pe care le are, respectiv la societăţile Arcom Bucureşti, Avicola Iaşi şi Uzina Mecanică Drăgăşani, precum şi la FC Steaua.
Gigi Becali a arătat că, în opinia sa, poate fi lăsat trei luni în libertate, pentru că o astfel de situaţie nu ar ar ofensa opinia publică şi nici nu ar crea o stare de pericol social, preciz