de Andra MARINESCU
andramarinescu@tribuna.ro
Anca TARA
18 iunie 2013 09:25
16 vizualizari
A-A+ Reprezentanţi a peste 20 de parohii ortodoxe din judeţul Sibiu, care deţin monumente istorice, precum şi specialişti în domeniul cultural se vor întruni astăzi să participe la seminarul cu tema "Conservarea Patrimoniului Ecleziastic". Evenimentul este organizat de Direcţia Judeţeană de Cultură Sibiu, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sibiului, Complexul Naţional Muzeal "Astra" şi Biblioteca Judeţeană "Astra" şi va avea loc la Centrul de Restaurare "Astra".
Conservarea monumentelor istorice şi a obiectelor de cult, icoane, cărţi bisericeşti sau haine de cult reprezintă subiectul principal al conferinţei ce va avea loc astăzi. Manifestarea va începe de la ora 10, cu deschiderea lucrărilor, când vor lua cuvântul Savu Popa, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sibiului, Valeriu Olaru, director general al CNM Astra, Silviu Borş, director executiv al Bibliotecii Judeţene "Astra", şi Răzvan Pop, director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Sibiu. Ulterior, vor urma discuţii între specialiştii DJC Sibiu, CNM "Astra" şi Biblioteca "Astra" cu preoţii parohi. "Ne propunem ca acesta să fie un prim pas concret în apropierea specialiştilor de cei care doresc a conserva şi restaura obiectele de cult", spune Răzvan pop, directorul Direcţiei pentru Cultură Sibiu. De asemenea, un alt punct atins în cadrul seminarului va fi şi acela privind consilierea în organizarea colecţiilor muzeale pe lângă propriile parohii. "Am luat act de interesul multor preoţi de a amenaja săli expoziţionale în apropierea bisericilor cu scopul de a le prezenta locuitorilor din parohiile lor valorile patrimoniale ce le deţin", mai adaugă Pop.
Programul desăşurat, care va dezvolta discuţii până în jurul orei 14, reprezintă, de fapt, un nou pas dintr-un ciclu coerent