Paradisurile fiscale au fost si mai sunt inca acea problema pe care o stie tot satul, dar n-a aflat-o inca barbatul.

Ca urmare, ele au prosperat laolalta cu profitorii lor, fara ca vreo autoritate nationala sau internationala sa intervina, ceea ce lasa de inteles ca printre profitori se ascund si fete simandicoase.

Secretul bancar, dreptul la proprietate, neimixtiunea in interesul altora sunt tot atatea principii ale democratiei care servesc de paravan, pentru ca indaratul lui sa se miste in voie banii negri si, dupa ce sunt trecuti prin masina de spalat bani, sa se intoarca in patria muma, curati ca lacrima.

Omul de rand poate nici nu stie ce-i un paradis fiscal, altii stiu, dar nu se dau de gol, dar pentru foarte multi ideea pare purtatoarea unui parfum mai mult metaforic, decat explicit.

Pentru curiozitatea lor, France 24 a publicat o harta, destul de amanuntita, chiar daca nu este completa.

De altfel, se pare ca lista completa n-o are nici OCDE (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica), desi aceasta a stabilit in principiu regulile, respectiv criteriile, menite sa defineasca entitatea de "paradis fiscal". Sunt enumerate trei puncte principale:

1. Impozitarea nesemnificativa a capitalurilor, eventual chiar zero.

2. Totala lipsa de transparenta in actiunile bancare, comerciale sau financiare.

3. Rezerva totala in a furniza date sau orice informatie autoritatilor straine.

Conform OCDE, aproape 50 tari (sau asa-zise tari) indeplinesc aceste criterii, dar dupa datele detinute de unele ONG-uri numarul lor ar putea sa fie chiar si dublu.

Te miri sa afli numarul lor, dar te miri si mai mult sa auzi de ascunzisul lor, uneori aflat chiar la vedere: sunt destule in mijlocul Europei sau in America, mai exact in insulele dintre cele doua Americi