Ar fi fost cinstit ca, după re-numirea Codruței Kövesi la Parchet, Victor Ponta să-l numească, îndărăt, la ICR, și pe Patapievici. Așa ar fi cerut folosirea corectă a coabitării, despre care alegătorii USL au înțeles că e îmbrățișarea fără explicații cu vrăjmașul de ieri. Un haiku pesedist zice că guvernarea e ca un zbor stratosferic, o trecere supersonică peste micile căcaturi esențiale, ca rușinea, respectul sau cuvîntul dat. Se cer, totuși, cîteva sacrificii, dacă vrem să ducem țara spre un țel înalt de unu șaptezeci, cu chelie și cu instalație de ascultat.
Un avion pică dacă piloții fac, una după alta, șapte greșeli simple. Un guvern, după cum s-a văzut, are nevoie de una singură, dacă în cazurile Boc și MRU prostia poate fi considerată greșeală. Pentru piloți și copiloți, eroarea umană învinge orice piedică ridicată de rațiune sau de bun-simț, iar Victor Ponta a dovedit aici resurse nelimitate de zbor. Cînd i-a aruncat din carlinga ICR pe alde Patapievici era tînăr, dar cînd l-a acceptat în locul lor pe Andrei Marga, era deja veteran în războiul cu Băsescu.
Andrei Marga a bîntuit Guvernul Ponta ca un coșmar ursuz și tare de urechi, pe care nu-l poți alunga de la putere nici măcar cu muzica lui Fuego. A fost numit la Externe fiindcă a trebuit să fie numit undeva, după ce Ministerul Educației a fost ocupat de cineva cu mai multă incompetență. Apoi, în ciuda jenei generale și sub propria sa presiune, Marga s-a înșurubat la conducerea ICR. N-a arătat nimic din cumințenia unui viitor moșneag sau din înțelepciunea unui vechi universitar. În acțiunea lui de demascare a chiaburilor Mihăieș și Patapievici, Marga a demonstrat că vîrful de răutate al carieristului ardelean e atins la peste 60 de ani. Inutilă și fără noimă, venirea lui Marga la ICR n-a însemnat doar demolarea unuia din rarele momente bune ale culturii române, ci, mai ales, cooperativizarea
