Dacă preşedintele meu dă mită fără vreun dram de jenă, măgulindu-l pe mai vechiul camarad Horia Şelaru cu un jilţ pufos la ÎCCJ, de ce nu aş da şi eu, muritor de rând? Păi da, că cele mai înalte scaune din justiţia românească, fără excepţie, sunt ocupate de indivizi proveniţi din procuratură, nu din rândul judecătorilor, aşa cum ar fi normal, într-o societate firească. Indignarea de azi e legată de mutarea pionului Horia Şelaru de la Direcţia Naţională Anticorupţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Lasă, că nu a JUDECAT niciodată în vieţişoara domniei sale niciun dosar, dar este procurorul care a decis neînceperea urmăririi penale a preşedintelui meu ales, reales şi trecut prin două referendumuri de demitere, în vestitul dosar de spălare de bani, cel cu schimbul de terenuri cu Căşuneanu. Şi preşedintele meu, reconfirmat în funcţie, l-a recompensat cu un ditamai os de ros, Curtea Supremă a ţării.

Lasă, că şi Daniel Morar a judecat primul său dosar la Curtea Constituţională a României după ce a fost procuror şef la Direcţia Naţională Anticorupţie. De ce să propulseze preşedintele meu şi al tău un magistrat cu experienţă, în etate, pe tronul de la CCR? N-or mai fi la Curtea de Apel judecători care să fi citit Constituţia. Dar Morar are vreme să ne dovedească veleităţile şi aptitudinile sale, căci mandatul i se va încheia abia în 2022! Sperăm doar că nu va mai face gafe monumentale, cum a fost dosarul „Alimentara“, pe care i l-a fabricat lui Funar de la Cluj, sau cazul Liviu Ciupe, acuzat şi arestat abuziv de Morar. La acea vreme, statul român l-a despăgubit pe cel de-al doilea cu un miliard jumate, pentru eroarea judecătorului de azi al CCR.

Revenind la Şelaru, de menţionat ar mai fi, pentru a sublinia legăturile apropiate ale acestuia cu „familia regală“, că este cel care a pus lacăt dosarului ALRO. Reamintim, pe această cale, câteva din numele pe