Din motive de cutume, poate din lipsă de ocupaţie sau doar din nepriceperea de a rezolva problemele reale, ciclic, clasa politică „pune” de-o revizuire a Constituţiei. După reţeta clasică, să se modifice prin punctele esenţiale dar să nu se schimbe nimic!
Sigur că, între timp, se cam epuizează acordul cu creditorii externi, că tot de la 1 iulie se vor scumpi sever tarifele energetice, la gaze naturale în principal, care însă vor propaga scumpiri de preţuri în cascadă, cam la orice fel de bunuri şi servicii, că vor trebui totuşi privatizate ultimele falimente de stat, cu preţul disponibilizării unui volum semnificativ de angajaţi, cu sau fără plata unor salarii compensatorii, că vor trebui totuşi finalizate cazurile de mare corupţie aflate pe rolul diverselor instanţe. Adică sunt destul de multe probleme mult mai stringente care ar reclama soluţii şi reacţii urgente, altele decât această revizuire, drept pentru care, aflăm acum, proiectul o să fie de fapt votat mai pe la începutul toamnei, în septembrie!
Clasa politică de care vorbeam, deşi probabil este destul de conştientă de amplitudinea procesului dinamic de decredibilizare, nu pare dispusă a găsi calea de a recâştiga o oarecare bonitate în percepţia publică, inclusiv prin identificarea unui oarecare consens minimal şi redescoperirea vocaţiei dialogului politic. Majoritatea calificată a USL resimte suficienţa acestor procente, graţie cărora ar putea trece prin Parlament chiar orice proiect de lege, pentru susţinerea Executivului. Cu toate acestea, nu excelează în legiferare, drept pentru care Guvernul continuă să opereze cu Ordonanţe, simple sau de urgenţe. De partea cealaltă, Opoziţia este suficient de fragmentată, între PDL şi PPDD dar şi înteriorul acestor formaţiuni, pentru a nu mai avea timp să-şi asume acest rol, preocupările fiind axate fie pe reglarea unor conturi mai vechi, fie pe speculare
