Când Raul Mureşan m-a invitat să merg la Săcălaia, la Şcoala Transilvană de Neuroştiinţe Experimentale („Transylvanian Experimental Neuroscience Summer School”), am pornit convins fiind că voi încheia documentarea în câteva ore. Am stat mai bine de două zile şi, probabil, mi-aş mai fi prelungit şederea dacă la Cluj nu s-ar fi acumulat deja prea multe „restanţe” după zilele de TIFF şi cele ale unei deplasări la Bucureşti. Responsabil pentru prelungirea documentării nu a fost însă nici peisajul, nici Lacul Ştiucii (undiţele au rămas pe mai departe în aşteptare, în ciuda poveştilor despre capturile record de aici). Ci energia şi entuziasmul organizatorilor şi participanţilor de la Şcoală.
De fapt, informaţiile necesare pentru un articol le-am strâns, sâmbătă după-amiaza, în mai puţin de două ore. Şi tot atât mi-a fost suficient, duminică dimineaţa, pentru a le transcrie (reportajul s-a scris, practic, de la sine, îl puteţi citi aici). Dar tot am mai avut nevoie de măcar încă o zi pentru a mă convinge că totul e real, iar luni dimineaţa m-am pişcat de mănă: m-a durut (pişcătura). Am plecat de la Săcălaia cu două regrete: 1) că nu mi-a rămas mai mult timp pentru Lacul Ştiucii şi rezervaţia de stuf de la Sic (din apropiere) – dar asta nu e o problemă, nu e chiar aşa departe de Cluj şi vara e încă la început – ; 2) că n-am avut inspiraţia de a ajunge mai repede (mai pe la începutul şcolii) şi însoţit şi de un cameraman (dar şi pentru asta există remediu, la ediţiile viitoare).
Pe drumul de întoarcere şi, mai spre seară, într-o plimbare la pas pe faleza de pe marginea Someşului din cartierul Grigorescu, am încercat însă să-mi răspund de unde a venit entuziasmul care m-a molipsit şi pe mine după cele două zile petrecute la Săcălaia? Desigur, pe de o parte e o anumită satisfacţie profesională – găsirea unui subiect „tare”. Până la urmă, nu ai ocazia în fiecare z